Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O soferita a ajuns in sant pentru ca s-a speriat de accidentul pe linga care trecea

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 15 decembrie 2010 · ·

Ambele accidente au fost provocate de femei si au avut loc intre Letcani si Podu Iloaiei. Doua femei au ajuns la spital cu leziuni la nivelul capului dupa ce au fost implicate in doua accidente rutiere petrecute in aceeasi zona, la citeva minute distanta. Prima victima a fost Iuliana A., care a derapat cu masina pe care o conducea pe DE 583, dinspre Iasi catre Podu Iloaiei, ajungind intr-un sant de pe marginea drumului. La locul accidentului s-au deplasat Echipajul de Prim Ajutor (EPA) de la Podu Iloaiei si un echipaj de politie pentru a acorda ingrijiri medicale si a stabili circumstantele in care s-a petrecut accidentul. La putin timp de la producerea accidentului, prin zona a trecut un alt autoturism, condus de o femeie, care s-a speriat la vederea accidentului si a echipajului de politie, si a pierdut controlul asupra volanului. "Miruna N., de 33 de ani, din Iasi, in timp ce conducea autoturismul pe DE 583, dinspre Iasi catre Podu Iloaiei, din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum si trafic, a pierdut controlul comenzilor autoturismului, rasturnindu-se in afara partii carosabile. In urma impactului, autoturismul a fost avariat, iar conducatoarea auto a fost ranita usor", a declarat Virginia Pralea, purtatorul de cuvint al Politiei. De data asta a venit EPA de la Detasamentul 2 de Pompieri in ajutorul pacientei. Cele doua femei au fost transportate la Spitalul de Neurochirurgie "N. Oblu". "Prima victima avea un traumatism cranio-cerebral si un hematom frontal, iar a doua avea un traumatism cranio-cerebral si un hematom occipital. Starea lor este stabila si pronosticul e bun", a precizat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD. Ambele accidente au fost provocate de femei si au avut loc intre Letcani si Podu Iloaiei. Doua femei au ajuns la spital cu leziuni la nivelul capului dupa ce au fost implicate in doua accidente rutiere petrecute in aceeasi zon

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 25 minute
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Destiny Park deschide o nouă locație în Iași, în incinta Mall Moldova (P)

Mediafax acum 28 minute
Destiny Park, cel mai mare parc de învățare prin joacă din România, anunță deschiderea unei noi locații în Iași, în incinta Mall Moldova. După succesul răsunător al centrului din București, noul spațiu promite să aducă aceeași experiență educațional

Adrian Vasile este noul antrenor al campioanei de handbal feminin CSM București

Mediafax acum 28 minute
Cristina Vărzaru, team-managerul echipei, a explicat alegerea: „Am căutat un antrenor care să înțeleagă ADN-ul clubului, care are experiență și cursul de Master Coach obligatoriu în vederea participării în meciurile din Champions League, un antrenor

Militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de valori falsificate

News.ro acum 43 minute
Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valori falsificate în formă continuată. Ult

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum o ora
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 3 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°