Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Umbra de dincolo...

Publicat in Jurnalul, miercuri 15 decembrie 2010 ·

Lansată la cea de-a 17-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus, cartea „Umbra de dincolo...” de A. C. Pahomi, al cărui titlu ne conduce spre cortina alburie a misterelor, nu se sfieşte să ne surprindă printr-un şerpuitor drum al căutărilor.

O singurătate uriaşă străbate întreaga acţiune, ca o radiografie a fiecăruia dintre noi, alunecând printre zile şi încercând să găsească poarta spre tainicul sens al existenţei. Personajul principal conţine într-un mod ciudat, parte din gândurile noastre, oglindindu-ne întrebările mute, descriindu-ne aproape indecent, temerile: „Câteodată, aveam sentimentul bizar că, de fapt, nici nu exist, că sunt pur şi simplu o invenţie de-a mea, un simplu exerciţiu de gândire, un ghem de idei care se rostogoleşte printre paşii grăbiţi ai oamenilor reali”. Umbra de dincolo... este ecoul auzit şi neauzit al existenţei umane – plămădire de nelinişti sau aglomerare de îndoieli chinuitoare.

Personaje bine articulate, cu nume inspirat alese, ca Anisia ori Venera Vlasopol, alcătuiesc un spaţiu viu, animat şi plin de savoare, în care personajul principal îşi poate diseca trăirile. Acţiune, atmosferă, realitate, amintiri, toate îmbinate cu talent, dar fără îndrăzneala de a privi în viitor, fiindcă A. C. Pahomi, nu-şi lasă personajele să hoinărească spre ceea ce va veni.

Este un roman care nu se termină la finalul lecturii, oferind după închiderea cărţii, lungi momente de reflecţie. „Pulbere de necunoaştere am aşternut printre pagini, fir nevăzut de îndoială, parfum crud de răzvrătire şi încâlceală de crepuscul. Sipetul cu margini de hârtie este plin de şerpuitoare ademeniri, ascunzând o hartă pierdută, despre o insulă deţinătoare de comori”, spunea A.C. Pahomi într-un articol şi citind această carte, trebuie să-i dăm dreptate. Umbra de dincolo... e o hartă elegantă a căutărilor noastre.

La

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 39 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 44 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 11 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 39 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 28 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°