- călătorii la prețul unei perechi de blugi -

Unele dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc atunci cînd spun că pilotez avioane sînt, alături de eterna „Se poate rupe avionul la turbulenţe?“, cele legate de companiile aeriene low-cost: „Cum de fac ăştia bani dacă e atît de ieftin biletul?“ şi „Sînt sigure companiile astea?“.

La începutul anilor ’90, transporturile aeriene din întreaga lume nu trăiau cea mai fastă perioada din istoria lor. Preţul petrolului urca, conflictele armate din Orientul Mijlociu contribuiau şi ele la instabilitatea acestuia. Comunismul căzuse şi Europa îşi deschidea graniţele. Nevoia de a călători rapid pe distanţe mari era în creştere, dar costurile erau prohibitive pentru o bună parte dintre potenţialii (noi) pasageri. Societatea postindustrială a dat însă un impuls în direcţia creativităţii şi a industriei aviatice – un domeniu prin definiţie încorsetat în proceduri stricte şi extrem de rezistente la schimbare. Aviaţia a trebuit să se reinventeze ca business, pentru a putea depăşi dificultăţile şi a se adapta lumii „noi“ care a urmat extinderii pieţei europene.

Astfel, cîţiva antreprenori au creat companii pornind de la premise cu totul diferite faţă de cele care stăteau la baza modelului de afacere al companiilor aviatice tradiţionale/de linie. Dacă pînă atunci transportul aerian era un serviciu premium, destinat într-un fel sau altul elitelor, fondatorii unor companii precum Ryanair sau EasyJet, cei doi mari giganţi de astăzi care au dat tonul în lumea aviaţiei low-cost, şi-au propus să democratizeze zborul cu avionul. Şi au reuşit acest lucru, înţelegînd foarte bine ce-şi doresc pasagerii: să ajungă de la punctul A la punctul B în siguranţă şi la un preţ cît mai mic. Fondatorul EasyJet îşi propunea chiar, cu o frază de mare impact publicitar, să ofere călătorii la preţul unei perechi de blugi.