Statele Unite au depus o plângere miercuri împotriva British Petroleum (BP) şi a altor opt societăţi pentru că ar fi încălcat normele de siguranţă privind scurgerea de petrol din Goful Mexic, relatează AFP şi BBC.
Plângerea, depusă la tribunalul federal din New Orleans (Louisiana), menţionează pagube valorând "mult peste 75 de milioane de dolari", legate de mareea neagră din Golful Mexic, în urma exploziei platformei petroliere Deepwater Horizon, exploatată de BP, la 20 aprilie.
Această sumă s-ar putea ridica în final la mai multe miliarde de dolari.
SUA cer ca firmele să plătească toate costurile operaţiunilor de curăţare şi să acopere toate pagubele produse, în baza legii pentru apă curată şi a celei privind poluarea cu petrol.
Potrivit Procurorului general american Eric Holder, documentele depuse de Guvern arată că "încălcări ale normelor de siguranţă şi operaţionale" au provocat explozia din 20 aprilie.
Companiile vizate de plângere sunt BP Exploration and Production Inc, Anadarko Exploration & Production LP, Anadarko Petroleum Corporation, MOEX Offshore 2007 LLC, Triton Asset Leasing GMBH, Transocean Holdings LLC, Transocean Offshore Deepwater Drilling Inc, Transocean Deepwater Inc şi societatea de asigurări QBE Underwriting Ltd.
Principalele acuzaţii sunt că aceste societăţi nu au luat măsurile necesare de precauţie pentru ca puţul Macondo să fie ţinut sub control înainte de explozia din 20 aprilie, nu au folosit cea mai bună şi mai sigură tehnologie de foraj pentru a monitoriza situaţia din puţ, nu au menţinut supravegherea continuă şi nu au utilizat echipamente şi materiale necesare pentru a asigura siguranţa şi protecţia personalului, resurselor naturale şi mediului.
În pofida publicităţii negative pe care a provocat-o această maree neagră, BP a înregistrat creşteri spectaculoase de profit, obţinând în trimestul