Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasador al Clujului la doar 9 ani

Publicat in Adevarul, joi 16 decembrie 2010 ·

Micuţa pianistă Cristiana Dragoş Roman a primit distincţia în cadrul evenimentului „10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Speranţele Cetăţii“. Circa 50 de tineri clujeni, care au avut performanţe deosebite în cursul anului şcolar trecut, au primit, aseară, trofee, diplome şi cadouri din partea organizatorilor şi sponsorilor evenimentului.

Cea de-a doua ediţie a evenimentului „10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Speranţele Cetăţii“, organizat de Primăria Cluj-Napoca miercuri seara, a fost deschisă de Cristiana Dragoş Roman, în vârstă de doar 9 ani, elevă în clasa a II-a la Şcoala Elf. Micuţa pianistă a interpretat piesa „Fur Elise“, de Beethoven, cu care a câştigat luna trecută locul I la Festivalul Internaţional de Pian „Simone Delbert – Fevrier“ din Nisa, Franţa.

Elevi premiaţi la zece categorii

Anul acesta, elevii au fost nominalizaţi în trei secţiuni: liceu, gimnaziu respectiv clase primare şi grădiniţă. Criteriile pentru evaluarea nominalizărilor au fost: relevanţa performanţei, efectele acesteia asupra şcolii, capacitatea elevilor nominalizaţi de a deveni, prin performanţele lor, vectori de opinie în şcoală, precum şi efortul personal depus.

„Gala de excelenţă 10 pentru Cluj este un eveniment de recunoaştere a tinerilor merituoşi care, prin efortul lor, au adus prestigiu oraşului nostru“, a precizat Sorin Apostu, primarul Clujului. „Am premiat copii care au obţinut performanţe deosebite în domenii cum ar fi: sport, arte, IT, ştiinţe, mediu şi inovaţie. Pentru ca această gală să poată avea loc, ne-au ajutat mai mulţi sponsori din mediul de afaceri clujean, dar şi reprezentanţii instituţiilor din municipiu“, a completat Apostu.

Ambasador al Clujului pe 2010

O noutate a galei „10 pentru Cluj“ a reprezentat-o distincţia de „Ambasador al Clujului“ pentru anul 2010. Potrivit organizatorilor, această distincţie se acordă celor care au d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 24 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 28 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 50 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 30 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°