Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poşta Română, amendată cu 24 milioane de euro de Consiliului Concurenţei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 decembrie 2010 ·

Consiliul Concurenţei a aplicat o amendă de 7% din cifra de afaceri pe anul trecut Poştei Române, au declarat pentru EVZ surse din cadrul instituţiei. Sursa: Mediafax

În 2009, cifra de afaceri a Poştei Române s-a ridicat la peste 1,43 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă că amenda pe care compania o va avea de plătit va fi de aproape 24 de milioane de euro.

Chiar dacă cifra de afaceri a Poştei Române a avansat cu 2,5% în 2009 comparativ cu 2008, compania a înregistrat pierderi de 181,5 milioane lei, după ce în anul precedent avusese un profit net de 32.793 lei.

La începutul acestei luni, Consiliul Concurenţei a anunţat că a finalizat investigaţia referitoare o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de către Compania Naţională Poşta Română (CNPR). La momentul respectiv, nu fusese luată o decizie privind sancţionarea acesteia. Surse apropiate procesului ne-au declarat că amenda a fost stabilită la 7% din cifra de afaceri pe 2009.

''Investigaţia a fost finalizată, au avut loc audierile părţilor implicate şi urmează ca Plenul/conducerea Consiliului Concurenţei să finalizeze deliberarea, adică să decidă dacă compania va fi sancţionată sau nu. în situaţia în care se decide aplicarea unei amenzi, aceasta poate ajunge pană la maxim 10% din cifra de afaceri'', a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Investigaţia Consiliului Concurenţei a urmărit două posibile încălcări ale legii privind abuzul de poziţie dominantă al CNPR, prin politica sa de acordare a reducerilor tarifare pentru furnizarea unor servicii poştale. Este vorba de acordarea unui tratament preferenţial companiei Infopress Group SA şi aplicarea unor reduceri tarifare într-un mod discriminatoriu anumitor beneficiari pentru prestarea de servicii poştale standard de corespondenţă comercială şi Infadres. @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 6 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°