Enjoy Jazz- festivalul care, într-un timp relativ scurt, şi-a cîştigat dreptul de a fi citat in aceeaşi frază cu Montreux şi Haga - s-a desfăşurat anul acesta între 2 octombrie şi 19 noiembrie în oraşele Heidelberg, Mannheim şi Ludwigshafen din Germania. În cele şapte săptămîni de maraton muzical, pe scenele festivalului s-au perindat peste 200 de muzicieni din 23 de ţări. Între ei, giganţi ai genului ca McCoy Tyner, Herbie Hancock, Charlie Haden, Joe Lovarno şi Tomasz Stanko; artişti de prima linie ca Jan Garbarek, Brad Mehldau, Joshua Redman and Manu Katché, dar şi muzicieni progresivi ca Nils Petter Molvaer, Nik Bärtsch, Arve Henriksen, Jan Bang, Ulf Wakenius sau Esperanza Spalding, care împreună au oferit o infuzie bine dozată a întregii game stilistice.
Nik Bärtsch’s Ronin – Transa ritmică
Die Alte Feuerwache din Mannheim este locul care-mi place cel mai mult. Acustica este excelentă, atmosfera, relaxată şi intimă. Nik Bärtsch’s Ronin dau un concert care mă face incapabilă să scriu în carneţelul meu şi cele cîteva cuvinte pe care de obicei reuşesc să le mîzgălesc în întuneric. Pe scenă, instrumentele lucesc misterios în aşteptarea unui ritual. Instrumentiştii intră în linişte pe scenă. Acompaniată şi susţinuţă de un perfect spectacol de lumină, transa ritmică se instalează instantaneu. Cadenţa progresivă a modulelor potenţează tensiunea mocnită, care ici-colo se lasă punctată cu accente de funk sau rock. Nik Bärtsch generează pe claviatură un flux melodic cu valenţe epice. Acompaniamentul de percuţie al lui Andy Pupato face uz de resurse minime cu un efect spectaculos. În scurt timp, muzica devine o stare pe care o locuieşti ca pe o sferă de sunet şi lumină, unde armoniile mocnesc şi pe care te laşi cu greu convins s-o părăseşti, două ore mai tîrziu. După un bis, muzicienii zîmbesc, se înclină şi pleacă. Mult după ce concertul s-a terminat, încă
