E o vorbă din popor, de mare înţelepciune: „nu ştie nimeni ca păţitul.” Şi cum poţi afla mai bine decât pe propria piele! De aceea m-am pus în situaţia unui bolnav cronic, a cărui viaţă depinde de doza de medicamente, administrate zilnic, după prescripţie medicală.
Doamne fereşte!
Indiferent câte ştiri aţi fi auzit despre situaţia tragică în care se află unul şi altul dintre semenii noştri, sunt sigură că nu le-aţi acordat mai multă atenţie de un „Doamne fereşte!” sau „Batem în lemn”şi aţi trecut la propriile probleme!
Vrând să aflu ce înseamnă să fii bolnav cronic, am parcurs întregul drum, ce străbate lunar un bolnav, de la medicul de familie, până la farmacie.
Trecem peste telefonul şi programarea la medicul de familie, peste un al doilea telefon de verificare dacă nu cumva i s-a mai prescris în ultimele 30 de zile vreo reţetă. Începem de acolo că avem o miraculoasă reţetă în dublu exemplar, cu tot felul de date, antet şi inscripţii, de te duce cu gândul la o hârtie de valoare. Şi aşa şi este, din moment ce pentru unii înseamnă viaţa. „Mergem la farmacia din vecini, unde am fost şi luna trecută, acolo au de obicei, m-am interesat înainte să scot reţeta, să vedem, poate mai au”, îmi spune Pacientul Român. Zis şi făcut. Farmacistele, aproape prietene de când sunt vizitate lunar de Pacient, îşi exprimă regretul că s-a terminat, din păcate! Dar să încercăm la celelalte farmacii din zonă, poate mai au. Şi le luăm la rând. „Nu avem, s-a terminat, încercaţi la…” ne spun pline de compasiune farmacistele.
Ajungem la o farmacie din lanţul Dona. „Am avut ieri, dar s-a terminat”, dar încercaţi la celelalte din acest lanţ, ar trebui să mai aibă”, ne încurajează cu amabilitate farmacista. Pacientul, obosit după aceste plimbări, îmi rezervă continuarea experimentului.
Mă înarmez cu răbdare şi vrând să economisesc din kilometraj, tr
