Suntem aproape de clipa istorică în care o lucrare visată de o mare figură politică şi începută de un om de-al său e gata-gata să fie terminată de un duşman. Este vorba de Pasajul Basarab - adică doi kilometri de şosea construită în ritmul de 1 metru/zi, ceea ce ia timp, nu glumă. Ţara asta a avut ghinionul să nu se mai confrunte cu o asemenea problemă: nimic din ce-a dat Dumnezeu şi-am început nu s-a finalizat până acum nici de ăia, nici de ăilalţi. Aşa că ne confruntăm cu întrebări în premieră. Enumăr.
Merită Basarab - domnitor al Ţării Româneşti (de fapt, fost domnitor, că s-a dus de vreo 700 de ani) şi (după unii) întemeietor al ei - să dea numele unei ctitorii care a răpit ultimii 10 ani din viaţa primarilor Bucureştilor, dintre care cinci au fost de proiectare şi scandal şi cinci de sfadă şi lopată? Iar când lopeţile vor tăcea, cine credeţi că ar trebui să-i facă safteaua cu forfecuţa: ăla care s-a gândit s-o facă? ăla care a pornit-o? sau ăla care a terminat-o?
Traian Băsescu a avut amabilitatea să ne răspundă: "Deja cred că poate să-mi poarte numele. Şi multe altele". Ca orice vorbă mare adresată norodului, ea trebuie explicată puţin. Ctitoria în chestiune trebuie să se numească "Pasajul Băsescu", pentru că a fost ideea lui. Cuvintele "Şi multe altele" ne lasă să înţelegem/sperăm că numele său va putea fi dat şi altor moşteniri lăsate oraşului nostru. Prelungirea Băsescu sau Centrul de sterilizare şi eutanasiere Băsescu, de exemplu.
Un mandat şi o vară, cât a fost baci peste poporul bucureştean, Traian Băsescu a procedat ca Ştefan cel Mare. Ştim că el a purtat numeroase războaie cu animalele comunitare şi comunitatea consilierilor PSD. Iară de fiecare dată când i-a biruit, a ctitorit ceva: fie o reabilitare asfaltică, fie o linie de tramvai, un adăpost de ocrotire şi exterminare a maidanezilor, o zugrăvire de şcoală generală, o desfiinţare
