Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuză medicul că a tratat-o de glandă tiroidă, deşi era răcită la plămâni

Publicat in Adevarul, joi 16 decembrie 2010 ·

O femeie din Dolj susţine că medicul de familie i-a prescris tratament pentru glandă tiroidă şi că i-a dat trimitere la neurolog, deşi avea o răceală la plămâni. Bolnava a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova şi a stat în comă aproape o săptămână

Maria Pîslan (63 de ani), din localitatea doljeană Vârtop, tocmai a fost externată, după ce a stat la Spitalul Nr 1 din Craiova o lună de zile, din care şapte zile în comă. Familia acesteia povesteşte că a adus-o în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgenţă din Bănie, după ce i-a venit ameţeală. "S-a umflat în câteva zile, avea stare de rău, de credeam că moare. Am venit la spital, asistentele se mişcau pe lângă ea şi ziceau că nu au ce să-i facă, pentru că le depăşeşte. Ridicau din umeri, că nu e de ele. După ce am făcut gălăgie, medicii au internat-o", povesteşte Magdalena Pîslan, fiica bolnavei.

"Zicea că ar avea probleme cu capul"

Mama acesteia a fost dusă în stare critică la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, unde a fost ţinută în viaţă, cu ajutorul aparatelor, timp de şapte zile. În urma investigaţiilor, medicii au spus că femeia era răcită la plămâni şi că starea acesteia se înrăutăţise, din cauză că nu urmase tratamentul la timp. Familia pacientei spune însă că Maria nu a luat pastilele indicate, din cauza medicului de familie Luiza Wanda Nedelea. "Ne-a trimis la endocrinolog şi neurolog, zicea că ar avea probleme cu capul. Endocrinologul ne-a spus că mama nu are nimic, însă medicul de familie a insistat că are glandă tiroidă şi ne-a zis să luăm medicamente pentru problema asta. Până la urmă, mama a făcut ce-a zis doamna Wanda, numai că, în loc să se facă bine, îi era mai rău. Când am văzut că s-a umflat, ne-am speriat şi am venit cu ea la spital, la Craiova. Doctorii de aici au tratat-o de răceală la plămâni", a adăugat fata bolnavei.

Medicul susţine că es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 48 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°