De ce nu am fi prima ţară din Europa de Sud-Est care să organizeze jocurile olimpice?
Privim indolenţi şi îngăduitori la televizor înjurături, hăulituri, îmbrânceli, cuvântări, justificări, ameninţări, provocări, conspiraţii, teorii despre conspiraţii. N-avem timp să mai vedem sclipirile ce apar uneori în noroiul cotidian. Zilele trecute, un ziar financiar spunea povestea unui antreprenor care a început o afacere în retail în 2002 de la zero şi a ajuns astăzi la o cifră de afaceri de peste 300 de milioane de euro. Graficul creşterii arată o curbă solidă şi constantă a dimensiunii şi a profitului. Nu-l cunosc pe acest om, dar cifrele îmi sugerau o personalitate dură şi inteligentă.
De asemenea, citeam cu bucurie comentariul unui consultant financiar despre o idee care mi-e foarte aproape. Bucureştiul are argumente pentru a deveni centrul financiar-bancar al sud-estului european. Bineînţeles, există şi condiţionări. Ele ţin strict de capacitatea de înţelegere a mediului politic. În acelaşi ziar, ca să‑mi demonstreze cât de ruptă de realitate este administraţia, aflu că investiţiile poloneze în România sunt de peste 100 de milioane de euro, cele româneşti în Polonia fiind aproape inexistente. De fapt, e invers. Suta de milioane e nesemnificativă faţă de investiţiile noastre în Polonia. E absolut normal. Banul se scurge în căutare de oportunităţi. Polonia, astăzi, este magnetul în Europa Centrală şi de Est. În multe cazuri e la fel. Ne lăsăm descurajaţi de rapoarte oficiale tembele. Tot acestea pictează în roz realitatea internă. Prostia e inconştient optimistă. Şi ticăloşia are nevoie de optimism de faţadă. Din fericire, există însă şi visul adevărat, individual, al unui grup sau al unei comunităţi. Oamenii furaţi de supărări şi nevoi îşi văd de viaţa lor. Uită de vise. Le cred nerealizabile. Frumuseţea capitalismului este că fără visele săracilor n‑ar
