Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Oamenii care au adus Crăciunul în casa unor copii defavorizaţi

Publicat in Adevarul, joi 16 decembrie 2010 ·

În cadrul unui„seminar de comunicare aproape gratuit“, la care participanţii au avut acces nu contra unor sume de bani, ci prin donaţii, în principal alimente, dar şi alte produse utile, s-au strâns peste 100 de pachete cadou. Ele au fost donate unei case de tip familial din Cluj-Napoca.

Toate pachetele au ajuns imediat după eveniment la opt fete din casa de tip familial „Maria & Gabriel” din Cluj-Napoca. Pe lângă alimente, clujenii au dăruit cu drag articole de îmbracăminte, produse de igienă şi înfrumuseţare, bijuterii, rechizite şcoalre, stick-uri, produse cosmetice şi alte surprize plăcute. Asta în cadrul unui seminar susţinut de Lorand Soares-Szasz, care a organizat un training de afaceri, aseară, la hotelul Ary, în faţa a peste 70 de participanţi. Normal, accesul la un asemenea seminat costă câteva sute de lei.

De asemenea, la faţa locului s-a organizat o licitaţie cu tablouri pictate de una dintre cele opt fete şi în urma licitaţiei au fost strânşi 1.465 lei, care vor reprezenta un real ajutor în acoperirea cheltuielilor cu utilităţile pe perioada iernii pentru cele opt fete. Cei peste 70 de reprezentanţi ai mediului de afaceri clujean prezenţi la seminar au demonstrat că o iniţitivă poate aduce multe zâmbete şi că „se poate”, fără prea mare efort. Evenimentul a avut un dublu rol: de a ajuta categorii nefavorizate de persoane şi de a educa mediul de afaceri ca profesionişti, pentru a comunica mai eficient.

Cadourile strânse au umplut o cameră a fetelor

„A fost cel mai frumos eveniment pe care l-am organizat până acum. Este atât de frumos sa poţi să dai. Cred că în aceasta seară o mână de clujeni au demonstrat că există bunătate în fiecare dintre noi. Pentru noi a fost important şi faptul că participanţii au plecat mulţumiţi de la seminar cu gândul că au putut să ajute. Iniţial când am început proiectul ne aşteptam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°