Oferirea serviciului de mobilitate a conturilor nu a fost o prioritate pentru instituțiile de credit în acest an. Adoptarea regulilor europene a fost pasată pentru anul viitor.
Implementarea OUG nr. 50, dezvoltarea sistemelor IT sau a paginilor web au fost pe rând considerate de bancheri mai importante decât aderarea la regulile europene privind mobilitatea conturilor curente în lei deținute de persoanele fizice.
Astfel, cele mai multe bănci de pe piața autohtonă, 27 din cele 42 existente, nu au adoptat încă aceste reguli. Instituțiile de credit nu se grăbesc să ofere acest serviciu clienților deoarece nu există niciun act normativ intern care să impună o astfel de obligație și eventuale sancțiuni în cazul nerespectării ei.
Proiectul european, care facilitează mutarea conturilor curente și a instrucțiunilor de plată atașate acestora de la o bancă la alta, este implementat în fiecare țară prin autoreglementarea industriei, la cererea Comisiei Europene. În România, regulile privind mobilitatea conturilor au fost stabilite de Asociația Română a Băncilor, care le-a adoptat cu întârziere (în primavara acestui an), abia după ce a fost criticată de organismele europene.
Bănci fruntașe și codașe
Primele bănci locale care au adoptat regulile privind mobilitatea conturilor au fost ATE Bank și CEC Bank. Cele mai mari bănci din grupul celor care facilitează mutarea conturilor curente ale persoanelor fizice sunt BRD, Alpha Bank, Banca Transilvania, UniCredit Țiriac și Raiffeisen.
De pe listă lipsește cea mai mare bancă din sistem - BCR, însă este prezentă subsidiara sa, Anglo Romanian Bank.Spre deosebire de BCR, Anglo Romanian are o cotă de piață extrem de redusă și nu se axează pe oferirea de servicii clienților persoane fizice. Reprezentanții BCR nu au răspuns la nicio întrebare pe tema mobilității conturilor.
Reprezentanții a