Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jupânul, Internele, Finanţele şi Justiţia

Publicat in Jurnalul, joi 16 decembrie 2010 ·

În ultima sa conferinţă de presă, preşedintele României a lansat câteva atacuri împotriva unor instituţii de stat. S-a comportat ca un adevărat prim-ministru, punând persoana Emil Boc între paranteze. A câta oară?! Traian Băsescu a vorbit despre pensii şi salarii, despre sistemul de sănătate, despre cel de afaceri interne şi ordine publică, despre finanţe şi nu în ultimul rând despre justiţie. Evident, într-o ţară democratică orice ar drept la opinie. Cu atât mai mult personajul politic numărul unu, care a fost ales cu peste cinci milioane de voturi. Problema cea mare e alta. Faptul că prin fiecare afirmaţie a sa, preşedintele de fapt dă ordine.

Trebuie - acesta e cuvântul de ordine. Dorinţa unui singur om devine astfel un comandament naţional. Se execută şi nu se discută. Despre toate aceste domenii amintite, în orice ţară europeană ar fi vorbit primul mini­stru. Cum noi nu suntem nici europeni, dar nici cu democraţia nu stăm strălucit, persoana care este plătită pentru funcţia de şef al Guvernului şi care se plimbă cu maşina afe­rentă este de fapt un muţunache de pluş. Se complace cu uriaşă satisfacţie în această postură ne-bărbătească. Clujeanul Boc, un student medio­cru cum îl califica rectorul Marga, n-are strop de orgoliu. Ştia de la început că a preluat această funcţie doar pe hârtie. Se joacă şi el un pic de-a şeful, atunci când comandantul aţipeşte sau îl ia în poala sa, la volan.

E prea mic însă şi nu ajunge la pedale... Iute de picior şi cu mâna mult mai lungă, adevăratul premier se distrează de minune. Ce ne spune el după şase ani de condus cum l-a tăiat capul? Că Justiţia e nasoală şi că CSM e o instituţie urât mirositoare. Extrem de frustrat pentru faptul că nu poate controla CSM aşa cum face cu DNA şi alte structuri cu vocaţia subordonării, Traian Băsescu face adevărate crize de nervi televizate. Foloseşte limbaj şi comportament de anii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 51 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

News.ro acum 29 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, membru al Partidului Republican al Poporului (CHP) şi figură principală a opoziţiei turce, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de î

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 36 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum o ora
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°