În ultima vreme se vorbeşte mult şi prost despre standardele internaţionale la care ar trebui să se racordeze cercetarea din România fără a se şopti un cuvînt despre cum ar trebui să ne facem mai întîi şi întîi de toate curăţenie în ogradă. Visăm la Europa şi alergăm să ne „racordăm“, chiar dacă navigăm printr-un labirint de mediocritate şi ne împiedicăm la tot pasul de grămezi de maculatură.

Iată, de exemplu, o altă producţie istorică îndatorată pînă la ultimul rînd aceleiaşi deja celebre colecţii de Călători străini. Bogdan Bucur publică în 2008, la Editura Paralela 45, un „ceva“ intitulat: Devălmăşia valahă (1716-1828). O istorie anarhică a spaţiului românesc. Titlul se potriveşte de minune conţinutului „devălmaş şi anarhic“, căci fără mare judecată şi fără prea mare punere pe gînduri, autorul rupe calupuri mari din călătorii străini pe care îi aşază pe pagini întregi, aşa despuiaţi de judecată şi interpretare. Se caută pînă la epuizare senzaţionalul, urîtul, groaza, lucrurile grele şi cumplite, tot ceea ce un călător de o zi ar fi putut vedea sau doar copia de la alţii. Interpretările, ca şi lecturile domnului Bucur sînt deficitare. I-ar fi prins bine Larry Wolff sau Maria Todorova, cu atît mai mult cu cît sînt în limba română. Poate nu s-ar mai fi grăbit atît să citeze aiurea şi fără discernămînt.

După bibliografie, pare că domnia sa nu ştie nici o limbă străină.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocări Aşadar, cazul românesc pare unic şi „săracii de noi“ am suferit aici de pe urma tuturor relelor, victime ale Europei, ale ciumei, ale vremurilor şi vremii. Poate că, autori ca Robert Muchembled, Laura Gowing, Peter Burke, Michel Foucault, Arlette Lebigre, Amila Butorovic, Suraiya Faroqhi i-ar fi deschis piste de interpretare prin