În discuţiile mele cu copiii, despre personajele poveştilor citite, se strecura, deseori, acest dialog: „Cum era fata babei?“ „Urîtă şi rea.“ „Dar fata moşului?“ „Frumoasă şi bună.“ Minute în şir încercam apoi să inversez un pic, măcar, ordinea calităţilor şi a defectelor, astfel încît concluzia basmului să rămînă una ceva mai realistă: fata babei a fost pedepsită pentru că era leneşă şi nemiloasă, şi nu pentru că era urîtă, iar fata moşului a fost răsplătită pentru bunătatea şi generozitatea ei, şi nu pentru că era frumoasă de-ţi răpea inima.

Articolul meu despre poveştile copilăriei a agitat destul apele, în rîndul comentatorilor: s-a spus că vreau să-i maturizez forţat pe copii, că sfatul meu i-ar îndepărta pe aceştia de lumea fantastică a basmelor şi i-ar trimite direct în lumea infernală a calculatoarelor, că vreau să răpesc celor mici clipele cele mai frumoase de aventură şi magie. Şi că, fireşte, copiii învaţă din poveşti nu să mănînce sănătos, ci să îi respecte pe cei mai în vîrstă, să fie viteji, să nu mintă, să nu fure etc.

DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Am de făcut cîteva precizări: nu am pus la îndoială virtuţile formative ale poveştilor, în general. Am spus doar că nu mă pot aştepta ca trei rînduri dintr-o carte, fie ea şi frumos colorată, să formeze deprinderi bine consolidate, pe termen lung, în absenţa unor modele, reguli, experienţe din viaţa reală.

Funcţia formativă a poveştilor în viaţa copiilor, pe lîngă cea pur ludică, este ceva mai complicată şi depinde de mai mulţi factori: vîrsta copilului, personajele şi faptele prezentate, momentul cînd le ascultă etc. Apoi, formarea prin poveşti se referă, în primul rînd, la dezvoltarea limbajului, a abilităţilor de exprimare şi relaţionare, a imaginaţiei şi creativităţii. Copiii învaţă cuvinte noi, învaţă să formuleze propoziţii ş