Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au dat probe la un meci caritabil

Publicat in Cancan, joi 16 decembrie 2010 ·

Intrusi. Chiar daca sunt printre cei mai promitatori fotbalisti din Liga I, Valerica Gaman, Silviu Ilie si Cornel Rapa nu prea s-au incadrat in peisajul dominat de vedetele fotbalului mondial Silviu Ilie Cornel Rapa Promitator. Valerica Gaman este vazut de multi ca urmasul lui Gica Popescu in fotbalul din Banie Cornel Rapa, Silviu Ilie si Valerica Gaman au fost singurii fotbalisti sub 30 de ani care au participat la evenimentul care a avut loc la Atena, pe stadionul Karaiskaki, in fata a 30.000 de spectatori. Chiar daca au fost trimisi prin intermediul lui Gica Popescu, romanii au fost priviti cu mare suspiciune de organizatori si cu mare mirare de celebrii colegi. Mai ales ca acestia au incercat sa evite discutiile cu ceilalti invitati, iar la final au refuzat sa dea orice fel de declaratie, motivand ca nu cunosc limba engleza. Ziaristii eleni au concluzionat ca interesul mai multor echipe din Grecia pentru cei trei tineri fotbalisti din Liga I este si motivul pentru care acestia au fost trimisi de Gica Popescu in Grecia. Mai ales ca Ilie si Rapa sunt fotbalistii prietenului sau Dorinel Munteanu, la Otelul, iar Gaman joaca pentru echipa sa de suflet, Universitatea Craiova, aflata intr-o mare jena financiara. Alaturarea de mari vedete ale fotbalului international ar putea cantari decisiv la eventuale transferuri in aceasta iarna.

Meci devansat din cauza grevei

Fondurile stranse la meciul caritabil la care au fost prezenti cei trei romani au fost donate familiilor victimelor cutremurului din Haiti, din luna ianuarie a acestui an, si a inundatiilor din Pakistan, din noiembrie. In echipa prietenilor lui Zidane si Ronaldo au mai fost nume grele precum Drogba, Pauleta, Couto, Sa Pinto, Nuno Gomes sau Pavel Nedved, care au infruntat o selectionata a fostelor vedete ale formatiei Olympiakos. Partida s-a terminat 2-2, dupa duble reusite de Sa Pi

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 29 minute
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Traficul pe Valea Oltului, în zona în care au căzut stânci uriașe de pe versanți, a fost reluat. Recomandări pentru șoferi VIDEO

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost reluat în noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 noiembrie, pe DN 7, Valea Oltului, în zona unde au căzut stânci de pe versanţi. DRDP Craiova a anunțat că, începând cu ora 04:00, a fost reluată circulaţia pe DN 7, Valea Oltului, î

Ultima repetiţie generală pentru parada militară de 1 Decembrie are loc sâmbătă, la Arcul de Triumf

Adevarul acum 42 minute
Repetiţia generală pentru parada militară naţională din Bucureşti va avea loc sâmbătă, între orele 10,00 şi 13,00, la Arcul de Triumf.

Alegeri parlamentare 2024 Bucureşti. Cine candidează în Capitală la Senat şi Camera Deputaţilor

Mediafax acum 7 ore
Alegerile parlamentare vor avea loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. Bucureştiului îi revine cel mai mare număr de mandate de parlamentari: 13 senatori şi 29 deputaţi.

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum o ora
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

UPDATE - Trafic blocat pe Valea Oltului din cauza căderilor de stânci pe carosabil / Un autotren a lovit bolovanii, două persoane fiind rănite / Se intervine cu utilaje de mare capacitate / Rută ocolitoare / Interveţie de durată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Traficul rutier este complet blocat, vineri seară, pe DN 7, Valea Oltului, judeţul Vâlcea, din cauza căderilor de stânci pe carosabil. Un autotren a lovit bolovanii, două persoane fiind rănite. UPDATE: ”Echipele de intervenţie estimează că eliberare

Video Proteste violente cu gaze lacrimogene și tunuri de apă în Georgia. Guvernul prorus a anunțat suspendarea negocierilor cu UE

Adevarul acum 10 ore
Proteste violente în Georgia, unde mii de oamenii au ieșit în stradă, nemulțumiți de decizia guvernului prorus de suspendare a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. S-au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă.

Mesajul FRF pentru români înainte de alegerile parlamentare: Avem şansa să inspirăm din nou Europa! Hai la vot! - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Federaţia Română de Fotbal îndeamnă românii să meargă să voteze la alegerile de duminică, scrutin care are loc chiar de Ziua Naţională. Într-un filmuleţ postat în mediul online, în care sunt imagini cu suporterii tricolori susţinând naţionala, dar ş

S-a deschis Târgul de Crăciun din Braşov şi a fost aprins iluminatul festiv de sărbători/ 1,3 milioane de luminiţe în centrul oraşului

News.ro acum 57 minute
Mii de braşoveni şi turişti au particitat, vineri seară, la deschiderea Târgului de Crăciun şi au numărat, alături de primarul George Scripcaru şi ES Brendan Ward, ambasadorul Irlandei în România, secundele rămase până la aprinderea luminiţelor din

Ronald Gavril a câştigat centura WBF World. Românul l-a învins pe Juan Boada

News.ro acum 9 ore
Pugilistul Ronald Gavril, în vârstă de 38 de ani, a câştigat, vineri, centura WBF World la categoria semigrea, el învingându-l pe columbianul Juan “Meteoro” Boada. Boada are 30 de ani şi un palmares de 18 victorii şi nouă înfrângeri. Gavril are acum

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°