Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţenii s-au supărat că municipalitatea a secţionat teii din Bulevardul Republicii

Publicat in Adevarul, joi 16 decembrie 2010 ·

Campania de toaletare a arborilor, care se încheie astăzi a lăsat în urmă un peisaj dezolant, tocmai de Sărbători. Conducerea primăriei susţine că tăierea s-a făcut ca la carte şi că protecţia bistriţenilor a fost scopul principal al campaniei

Timp de două săptămâni muncitorii Primăriei, cocoţaţi pe scări de pompieri au tăiat din greu crengile teilor înalţi de 7-8 metri de pe Bulevardul Republicii, Rezultatul unei campanii pentru care a fost nevoie de blocarea circulaţiei pe una dintre cele importante străzi din oraş este un peisaj amputat pe verticală, cu crengi scurte, retezate foarte aproape de trunchi. În timp ce conducerea municipalităţii spune că a fost obligată să facă această operaţiune pentru că teii sunt foarte bătrâni şi periculoşi, unii bistriţeni cred că s-a exagerat. „Nu mă pricep eu foarte bine la tăieri de pomi, însă chiar trebuiau să-i distrugă în halul ăsta în pragul Sărbătorilor? Era cel mai frumos bulevard, anul trecut a fost decorat cu instalaţii electrice albastre şi peisajul era feeric. Acum parcă suntem în Pădurea Spânzuraţilor. ", comentează Adriana Leşan, 42 de ani, administrator de firmă. Oamenii fac şi pronosticuri privind şansa copacilor de a se regenera „Au tăiat cam mult, eu nu cred că-şi revin, trebuiau să taie în altă parte", crede Alina Muştar, 30 de ani, contabilă. Constanţa Bicşenaş , de 81 de ani din Bistriţa este chiar supărată: „ de ce nu i-au tăiat vara şi s-au apucat acuma pe frig?O să-i pişte gerul şi n-o să-şi mai revină. În schimb Adrian Maier, funcţionar, de 43 de ani crede că tot răul este spre bine: „N-au tăiat prea mult din ei, sunt sigur că-şi revin. N-au făcut ei de capul lor asta, sigur s-au consultat cu specialişti", mai spne bărbatul. Părerile specialiştilor sunt împărţite Horticultorii cred că municipalitatea a procedat corect, însă ecologiştii şi specialiştii în Protecţia Mediului spun că s-a exagerat: „P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°