Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA: Generalii au vândut funcţii în structura MApN

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 decembrie 2010 ·

Generalii Mihai Chiriţă şi Marian Ion, precum şi ceilalţi trei ofiţeri pentru care ÎCCJ a decis marţi cercetarea în libertate au promovat ilegal candidaţi la concursuri pentru admitere în structurile MApN, contra unor sume de bani, folosindu-se de puterea funcţiilor şi gradelor deţinute, anunţă DNA. Procurorii anticorupţie au stabilit că ofiţerii cu funcţii de conducere s-au folosit de puterea funcţiilor şi gradelor militare importante pe care le deţineau, în scopul promovării în mod ilegal, contra unor sume de bani, prin furnizarea subiectelor la unele probe scrise, a unor candidaţi în structurile MApN, în detrimentul candidaţilor care trebuia, în mod legal, declaraţi admişi la aceste concursuri şi selecţii. Potrivit DNA, în perioada iulie-august 2010, generalul de brigadă Marian Ion a exercitat presiuni asupra comandanţilor celor două unităţi militare de învăţământ, prin persoane interpuse, pentru ca 38 de candidaţi să promoveze în mod fraudulos aceste concursuri. În acest sens, o persoană apropiată generalului de brigadă, la rândul său învinuit în cauză, a primit peste 46.000 de euro de la mai mulţi candidaţi, atât pentru sine, pentru Marin Ion şi pentru membrii comisiilor de examinare.

În legătură cu aceste concursuri, au stabilit anchetatorii, în aceeaşi perioadă, lt. col. Dan – Costel Crăciuneanu a pretins şi/sau primit, singur sau împreună cu alte persoane, suma totală de 10.200 de euro şi 1.000 de lei pentru a sprijini cel puţin 20 de candidaţi să promoveze în mod fraudulos concursul de admitere în structurile Ministerului Apărării Naţionale.

La rândul său, în acelaşi scop, maiorul Onel, ofiţer în cadrul unei alte şcoli militare din Piteşti, a pretins şi/sau primit de la mai mulţi candidaţi, singur sau împreună cu alte persoane, suma totală de 17.800 de euro. În acelaşi context, şeful său, Vasile Belciug, prin intermediari, a primit de la un candida

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°