Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a comentat azi conflictul dintre actualul lider al partidului, Victor Ponta, şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, afirmând despre primul că este mai "impulsiv" şi mai "tânăr", iar în privinţa fostului şef al PSD că a fost de un "penibil extraordinar", informează Mediafax.
Iliescu a fost întrebat cum vede conflictul Ponta-Geoană şi decizia conducerii partidului de a-l suspenda din PSD pe preşedintele Senatului timp de 6 luni. "Nu e aşa o chestie dramatică, sunt uneori fireşti asemenea chestiuni, ele pot fi sigur depăşite prin mai multă înţelepciune din partea lor", a spus preşedintele de onoare al PSD referindu-se la cei doi social-democraţi.
În ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, Iliescu a afirmat că acesta "e mai impulsiv, mai tânăr, are virtuţi, calităţi, dar şi anumite...". "Geoană a greşit foarte mult, a greşit spre finalul campaniei electorale şi în mare măsură pierderea ei i se datorează (...) Să revii după un an asupra acestei teme în loc să stai cu nasul în pământ de ruşine, că ai compromis un efort al tuturor şi o aşteptare firească şi cu şanse, şi să vii să te prezinţi de un penibil extraordinar e de neînţeles", a mai spus Iliescu, apreciind că Geoană v-a trage învăţămintele necesare după expirarea celor 6 luni.
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a comentat azi conflictul dintre actualul lider al partidului, Victor Ponta, şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, afirmând despre primul că este mai "impulsiv" şi mai "tânăr", iar în privinţa fostului şef al PSD că a fost de un "penibil extraordinar", informează Mediafax.
Iliescu a fost întrebat cum vede conflictul Ponta-Geoană şi decizia conducerii partidului de a-l suspenda din PSD pe preşedintele Senatului timp de 6 luni. "Nu e aşa o chestie dramatică, sunt uneori fireşti asemenea chestiuni, ele pot fi sigur depăşite prin mai