Care sunt căile de control ale activităţii acestor servicii la noi, comparativ cu alte state?
Oficial sunt două comisii parlamentare: Comisia de control a SRI şi Comisia specială de control a SIE. Mai este Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care le poate controla pe cele departamentale. Avem însă şi alte forme de control: din partea puterii judecătoreşti, un control care ar trebui să fie foarte dur. Procurorul, în momentul în care deschide o acţiune în domeniul securităţii, se bazează pe informaţii care vin din partea serviciilor de informaţii. El nu îşi poate permite să deschidă un caz, să acuze pe cineva că atentează la securitatea unui stat decât dacă are o informaţie foarte solidă, verificabilă şi care se poate transforma în probe. Acum câţiva ani, serviciile noastre de informaţii sesizau în peste 200 de cazuri pe an organele de procuratură militare, iar din astea doar la cinci se hotăra începerea urmăririi penale. Cred că asta spune tot. O altă formă de control este acest produs de intelligence care ajunge pe masa decidentului sub formă de buletin de informare. Ajunge la preşedinte, la diverşi miniştri. Cu ce tupeu să prezinţi tu, ca instituţie, o informaţie fără haz, fără valoare? În limbajul ofiţerilor, asta se cheamă "frunză". Adică îi dai informaţiei drumul să cadă şi pică uşor ca o frunză, pentru că n-are nici o substanţă. Trebuie să dai lucruri serioase ca să fii băgat în seamă, pentru că altfel eşti spulberat de decident, te schimbă, te desfiinţează sau pune pe altul să facă reformă... Cu ce ieşi în faţa decidentului e o formă de control la fel de dură ca şi materialele de informare aduse în faţa organelor de procuratură.
Înţelegeţi că orice fisură, lipsă de coerenţă, ezitare etc. pot avea consecinţe incalculabile atât pentru decidentul politic, cât şi pentru directorul agenţiei. Ambii se pot compro
