Acţiunea caritabilă organizată de femeile democrat-liberale a ajuns la cea de a cincea ediţie
Ieri, în sala Teatrului Dramatic a avut loc cea de a cincea ediţie a acţiunii caritabile „Primul Dar”, organizate de femeile democrat-liberale. În cadrul acestui spectacol au fost prezentate cântece şi dansuri de către copii de la Şcoala Generală nr. 25, Grădiniţa nr. 17 „Martinică”, Colegiul Tehnic Feroviar, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Arhitectură „Christian Kertsch”. Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”, Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu”, Colegiul Naţional „Unirea”, Liceul de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” şi grupul folk „Floare de colţ” din Zărneşti.
Fondurile strânse au privenit din vânzarea invitaţiilor. Cele 300 de invitaţii s-au vândut toate, astfel că s-au strâns 9.000 de lei. Alţi spectatori au donat sume de bani. „Am vrut şi în acest an să continuăm tradiţia de a organiza acţiuni caritabile, iar cu banii strânşi să premiem copii cu rezultate foarte bune la olimpiadele naţionale şi internaţionale. Sunt copii care au rezultate foarte bune la învăţătură, însă familiile lor nu au posibilităţi materiale foarte bune. Măcar aşa vrem să îi ajutăm pentru a continua performanţele lor”, ne-a declarat Carmen Ferghete Ţop, consilier local şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL Braşov. printre organizatori s-au numărat şi Daniela Felegean şi Gabriela Urse, directorul executiv al Companiei Naţionale Poşta Română, Mioara Pribescu, şi Elena Maria Babău, vicepreşedinte al Biroului Permanent Municipal al PDL Braşov. Acţiunea caritabilă organizată de femeile democrat-liberale a ajuns la cea de a cincea ediţie
Ieri, în sala Teatrului Dramatic a avut loc cea de a cincea ediţie a acţiunii caritabile „Primul Dar”, organizate de femeile democrat-liberale. În cadrul acestui spectacol au fost prezentate cântece şi dansuri de către copii