Perioada de acomodare pentru un nou salariat este de 2-3 luni
Instruirea unui om vechi în firmă poate costa între 150 şi 500 de euro pe an
În timp ce cheltuielile pentru un nou angajat depăşesc cu mult aceste sume
În ultimii doi ani am asistat la concedieri în masă chiar ale unor departamente întregi, dar de cele mai multe ori această măsură nu este una dintre cele mai bune, pentru că are repercusiuni asupra angajaţilor care rămân. Un volum de muncă mărit, sarcini suplimentare care nu pot fi duse la îndeplinire şi o calitate mai slabă a serviciilor, pentru că de fapt vorbim de atribuirea unor servicii care nu apar în fişa postului. În condiţiile în care angajaţii sunt nemulţumiţi angajatorul le spune că mai sunt mulţi care aşteaptă la uşă să le ia locul. Aşadar, care ar trebui să fie atitudinea companiilor pentru a depăşi astfel de momente de criză?
Specialiştii în resurse umane sugerează companiilor să fie mai atente cu angajaţii şi să investească în profesionalizarea lor prin traininguri, în loc să recruteze personal nou pentru că această procedură este mai costisitoare. "Este mai ieftin să îţi instruieşti angajaţii decât să recrutezi alţii noi. În plus, salariile şi taxele sunt costuri de oportunitate care se pierd, adică vânzările care se pierd până se obişnuieşte un agent nou cu produsul şi cu piaţa. Acest lucru ia în mod normal cam 2-3 luni. Mai bine îi instruieşti pe cei existenţi, care deja sunt familiarizaţi cu toate aceste aspecte", a declarat, pentru Curierul Naţional, Ema Grigore, director general New Elite Consulting.
Ema Grigore ne-a explicat că, în cazul unui angajat, pentru a-l instrui o companie poate cheltui între 150 euro şi 500 euro pe an, iar ca să angajezi unul nou sunt următoarele costuri: costul cu salariul omului care face recrutarea pe numărul de zile - să zicem cam 700 euro pentru o poziţie de recrutat;