Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Pascu: 2010, un an foarte bun

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 decembrie 2010 ·

Preşedintele FR de Scrimă, Ana Maria Pascu, a spus că 2010 a fost un an foarte bun din perspectiva rezultatelor obţinute la două probe, sabie băieţi şi spadă fete, cu care avem mari şanse la podiumul olimpic de la Londra, în 2012. Pascu a mai spus că aceste două probe au acaparat majoritatea resurselor financiare ale federaţiei, astfel că celelalte patru probe, unde a avut loc un schimb de generaţii, „nu vor putea scoate capul prea curând în elita internaţională“. „Dar dacă stingi complet focurile la o armă ai terminat cu ea, pentru zeci de ani, nu pentru unu-doi ani. Lumea îşi dă seama că dacă nu mai bagi bani ei nu mai lucrează, nu mai ai de unde alege“, a spus Ana Maria Pascu pentru Agerpres.

Băieţii de la sabie şi fetele de la spadă au început anul bine, cu victorii în concursuri din CM, dar la CE de la Leipzig rezultatele au fost relativ modeste. Locul opt la sabie masculin, locul cinci la spadă feminin, locul nouă la sabie feminin, în concursul pe echipe. Mondialele de la Paris au salvat însă anul. Echipa de spadă a României, formată din Ana Maria Brânză, Simona Alexandru şi craiovencele Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu, a cucerit medalia de aur, iar echipa masculină de sabie băieţi (Rareş Dumitrescu, Cosmin Hânceanu, Florin Zalomir şi Tiberiu Dolniceanu) a obţinut medalia de bronz. La individual, Cosmin Hânceanu a fost medaliat cu bronz în proba de sabie.

La juniori, Amalia Tătăran a câştigat medalia de bronz în proba de spadă rezervată cadetelor, la CM de cadeţi şi juniori de la Baku. Preşedintele FR de Scrimă, Ana Maria Pascu, a spus că 2010 a fost un an foarte bun din perspectiva rezultatelor obţinute la două probe, sabie băieţi şi spadă fete, cu care avem mari şanse la podiumul olimpic de la Londra, în 2012. Pascu a mai spus că aceste două probe au acaparat majoritatea resurselor financiare ale federaţiei, astfel că celelalte patru probe, unde

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Eurostat: 27% din cetățenii Uniunii Europene nu își permit o vacanță de o săptămână. Românii, pe locul I

Gandul acum 19 minute
Aproximativ 27% din cetățenii UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu și-au permis o săptămână de vacanță pe an departe de casă, informează Eurostat. Potrivit datelor pentru 2024, această pondere a scăzut cu 1,5 puncte procentuale față de 2023 și este s

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 39 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°