- o perspectivă antropologică a second-hand-ului în România -

Consumatorii de haine second-hand sînt foarte eterogeni, avînd trăsături variate şi obiceiuri de consum diferite. Sînt persoane cu bani sau dimpotrivă fără resurse, tineri sau vîrstnici, nonconformişti sau modeşti, iar motivaţiile care dictează acest comportament sînt atît de ordin material cît şi simbolic. Observaţiile făcute în cîteva din magazinele şi tîrgurile de haine la mîna a doua, atît din Bucureşti cît şi din provincie, nu pot fi extrapolate la nivelul tuturor celor care îşi achiziţionează astfel de articole.

Într-un context vestic, am fi putut pleca de la premisa că explicaţiile pentru care oamenii vor să achiziţioneze diferite obiecte sau servicii, sau să se angajeze în diferite activităţi, sînt mai degrabă de ordin simbolic, şi nu economic. În România, lucrurile stau puţin diferit. Primele manifestări ale consumului de second-hand i-au avut ca promotori pe locuitorii provinciei şi ai Capitalei deopotrivă, în general cei trecuţi de tinereţe, care la început erau reticenţi la ideea de a purta hainele „altcuiva“ şi atenţi la ce ar putea spune vecinul. Treptat şi sigur, ritualul de consum al hainelor la mîna a doua a fost asimilat, iar, odată cu el, magazinele second-hand au înflorit. Românul a trecut peste prejudecăţi şi peste ruşinea de a fi văzut intrînd sau ieşind din magazinele tabu. Astfel, produsele second-hand au reprezentat, în perioada de tranziţie postdecembristă – o perioadă de constrîngeri materiale, sociale şi culturale – alternativa mai ieftină şi mai de calitate în faţa hainelor chinezeşti sau turceşti.

„Mai ieftin, mai rentabil“

Lanţurile de second-hand-uri s-au constituit cu precădere în provincie, unde se consideră că se găsesc cele mai bune astfel de magazine, atît în ceea ce priveşte calitatea mărfii, cît şi în ceea ce priveşte accesibilitatea şi div