Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miniştrii care au prejudiciat statul cu 8.000.000 de euro

Publicat in GAZETA de SUD, joi 16 decembrie 2010 ·

Fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, şi fostul ministru al comunicaţiilor, Zsolt Nagy, au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul „Poşta Română“, în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, informează DNA,

printr-un comunicat.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată şi preşedintele Consiliului de Administraţie, director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR) din perioada 2005-2009, Dan Mihai Toader, precum şi fostul director economic executiv, Emanoil Lepădatu, şi fostul director executiv al CNPR, Andrei Marinescu.

În perioada anilor 2005-2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii CNPR SA au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a SC IMOPOST DEVELOPEMENTS SA, demers în care au fost implicaţi şi doi membri ai Guvernului României prin emiterea unui act normativ cu scopul de a „clarifica“ situaţia juridică a terenului şi a favoriza astfel SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA. În acest fel, statul român a fost prejudiciat cu suma de 8.619.787 de euro.

SC IMOPOST DEVELOPE-MENTS SA s-a constituit pe 26 iulie 2005, fiind creată ca un parteneriat între CN Poşta Română SA, SC PROCEMA SA, SC COMNORD SA şi două persoane fizice. Scopul constituirii SC IMOPOST DEVELOPMENTS SA este demolarea de către societate a clădirilor existente pe terenul din Bucureşti, pe Calea Victoriei, nr. 133-135, şi edificarea unui imobil cu funcţiuni multiple. Pe 19 iulie 2005, conducerea Poştei Române a aprobat ca imobilul din Calea Victoriei, nr. 133-135 să fie adus de CN Poşta Română SA ca aport în natură la capitalul social al societăţii nou-înfiinţate.

În tot acest demers s-a urmărit favorizarea concernului SC PROCEMA SA - SC COMNORD SA, astfel că, la nivelul anului 2005, sprijinul acordat concernului s-a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 6 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 9 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°