Silviu Ilie (22 de ani) şi Cornel Râpă (20 de ani), fundaşii Oţelului Galaţi, şi Valerică Găman (21 de ani), apărătorul Universităţii Craiova, au evoluat, marţi, alături de marele Zinedine Zidane, într- un meci caritabil disputat la Atena (Grecia).
Cei trei fotbalişti români au jucat în echipa “Prietenilor lui Zidane”, avându-i ca adversari pe cei mai buni fotbalişti din istoria formaţiei greceşti Olympakos Pireu, într-un meci dedicat combaterii sărăciei şi încheiat la egalitate (2-2). Silviu Ilie şi Cornel Râpă s-au aflat pe teren încă din primul minut al partidei, iar Valerică Găman a intrat în minutul 62, în locul celui de-al doilea. La fotografia oficială, realizată înainte de startul partidei, Râpă s-a poziţionat cel mai aproape de Zidane, unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile. Recomandaţi de Gică Popescu
Silviu Ilie, în schimb, a avut onoarea de a sta alături de italianul Roberto Di Matteo, fostul coleg al lui Dan Petrescu la Chelsea şi actualul antrenor al lui Gabriel Tamaş la West Bromwich Albion. Cei trei români au participat la respectivul eveniment la recomandarea fostului internaţional Gică Popescu, care a trebuit să decline invitaţia organizatorilor pentru că a făcut o întindere la un meci de tenis cu piciorul împotriva fostului arbitru Ion Crăciunescu.