Groupama, ocupanta locului al patrulea în clasamentul general al companiilor de asigurări, a lansat o asigurare de viaţă de tip unit-linked (cu componentă investiţională), acesta fiind primul său produs pe segmentul asigurărilor de viaţă.
Perioada de asigurare este fixă, de cinci ani, iar prima de asigurare se plăteşte o singură dată, la începutul contractului de asigurare. Produsul se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 70 de ani, cetăţeni români sau străini, iar suma minimă care poate fi investită este de 3.000 de lei. Beneficiile asigurării - protecţia şi investiţia - nu sunt supuse impozitării.
La finalul celor cinci ani de asigurare compania garantează 105% din capitalul investit, plus 100% participare la performanţa indexului SGI SLS Emerging 100% al băncii franceze Société Générale, care se ocupă de structurarea produsului. Începând cu 24 decembrie 2010, evoluţia programului investiţional va putea fi urmărită zilnic pe site-ul Groupama. Compania a fost creată prin fuziunea dintre BT Asigurări şi Asiban, urmată de integrarea structurii de vânzări a OTP Garancia.
Francezii şi-au făcut intrarea pe piaţă cu întârziere, preluarea Asiban fiind cea mai mare tranzacţie din domeniu care a umflat profiturile pe 2008 ale băncilor care fuseseră acţionari.
Groupama, ocupanta locului al patrulea în clasamentul general al companiilor de asigurări, a lansat o asigurare de viaţă de tip unit-linked (cu componentă investiţională), acesta fiind primul său produs pe segmentul asigurărilor de viaţă.
Perioada de asigurare este fixă, de cinci ani, iar prima de asigurare se plăteşte o singură dată, la începutul contractului de asigurare. Produsul se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 70 de ani, cetăţeni români sau străini, iar suma minimă care poate fi investită este de 3.000 de lei. Beneficiile asigurării - protec