Din statistici, se ştie, poţi trage ce concluzii vrei. Cele mai simpatice, azi, mie mi se par a fi sondajele – aceste nepoţele drăgălaşe ale statisticilor. Cu statistici şi cu sondaje poţi demonstra orice – tot ce contează este să ştii ce întrebi. Nazismul a avut statisticienii săi, capabili să arate că nu există moarte mai rentabilă decît cea de la Auschwitz. Lenin, Stalin & Hruşciov au stat foarte bine la statistici – atît de bine încît, pe la finele anilor ’60, URSS urma să depăşească America la mai toţi indicatorii; ba chiar şi Gorbaciov a stat mai bine în sondajele din RFG decît în viaţa reală din Moscova sau Erevan, astfel încît în decembrie 1988 Uniunea Sovietelor părea mai puternică şi stabilă ca niciodată (dar în fix trei ani ea urma să implodeze). Comunismul românesc nu prea s-a jucat de-a sondajele, în schimb, a excelat în statistici – v-o spune sus-semnatul, care şi-a făcut 12 ani de şcoală prin clase ce aveau pe pereţi afişe cu admirabile statistici, tabele şi grafice, din care rezulta indubitabil cum vom depăşi Japonia la producţia de oţel pe cap de samurai, cum vom surclasa Canada la producţia de grîu pe hectar ierbicidat şi cum vom avea noi, în anul 2000, mai mult păr blond pe cap de femeie decît Suedia (nu mai reţin dacă ultima idee suna chiar aşa, dar cert e că ea – în mare – s-a cam îndeplinit).

DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri? Dar ce ne facem oare atunci cînd sondajele nu mint? Mai nou, îmi doresc fierbinte ca ele să fie pe deplin fantasmagorice – deşi mă tem că nu-s. Mai precis, mă refer la cercetarea CSOP care, recent, ne spunea că 60% dintre românii trăitori azi cred că acea idee numită generic comunism a fost, în sine, o idee bună. Concret, 45% dintre concetă