- cum funcționează un magazin social? -

În Piaţa Matache din Bucureşti a apărut, de curînd, un magazin social. Lîngă Plafar, în locul unei foste alimentare.

Încă unul? – au mormăit cîţiva nemulţumiţi care îşi trec după-amiezile sprijiniţi de mesele cîrciumilor din piaţă. Şi nu doar ei. Voci ale presei autohtone au găsit de cuviinţă – căci la noi cîrcoteala e încă de bonton – să ridice din sprîncene şi să găsească nod în papură, la nici cîteva săptămîni de la deschiderea magazinului. Ba că oamenii fac coadă în faţă, „ca pe vremea lu’ Ceaşcă“, aşteptînd ore întregi să li se deschidă (deşi orarul este afişat clar pe uşă), ba că produsele nu sînt extrem de diverse (aici, dacă-mi îngăduiţi, le voi trece în revistă, puţin mai încolo).

În primul rînd, ce justifică această cîrcoteală? Poate faptul că în România au existat de-a lungul timpului mai multe tentative de „magazine sociale“, de tip „economat“, care de la teorie la practică pierdeau orice noţiune de magazin pentru oameni cu venituri mici. (În urmă cu cîţiva ani chiar am fost într-un asemenea economat din Cotroceni: sub firma girantă de preţuri scăzute, am găsit doar fineţuri gurmande pentru „săracii“ cartierului.) Scandalurile legate de acest gen de „economate“ (care, sub masca de sfinţenie, făceau bani în draci) s-au ţinut lanţ, iar anchetele jurnalistice, şi nu numai, au dezvăluit afaceri în toată regula pe bani publici, afaceri făcute la adăpostul scutirilor de taxe. Rînd pe rînd aceste economate au fost închise, „rebrenduite“, iar scandalurile, acuzele de fraudă şi corupţie, procesele – au încetat, totul reintrînd pe făgaşul normal al abandonării ideii, în teorie, cel puţin, nobilă. Însă odată cu această abandonare, păgubiţi în mod direct – săracii – au fost şi ei daţi uitării.

N-au venit americanii, ci austriecii

Un kilogram de făină: 1 leu. Ulei: 2,50 lei. Supe, conserv