Consilierii generali PNL vor propune, vineri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), reducerea, începând cu anul 2011, a impozitului datorat pe autovehiculele hibrid sau electrice, cu 95%, pentru a stimula astfel creşterea numărului de autovehicule nepoluante din Capitală, potrivit Mediafax.
Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a precizat, joi, într-o conferinţă de presă, că una dintre măsurile pe care consilierii generali ai PNL le vor susţine vineri, în şedinţa CGMB, va fi, pe lângă menţinerea nivelului actual al taxelor şi impozitelor, şi reducerea impozitului datorat pentru mijloacele de transport ecologice sau puţin poluante.
Consilierul general PNL Cornel Poteraşu a precizat, la rândul său, că în Bucureşti sunt 450 de autovehicule hibrid înmatriculate, dar nu există niciun vehicul integral electric înmatriculat.
El a arătat că propunerea de a diminua impozitul datorat pe vehicule nepoluante are drept scop reducerea gradului ridicat de poluare al Bucureştiului, care este una dintre cele mai poluate capitale din UE şi care are cel mai puţin spaţiu verde pe cap de locuitor.
Poteraşu a arătat că propunerea PNL de reducere a impozitului respectiv conduce la stimularea creşterii numărului de autovehicule nepoluante în Capitală.
El a adăugat că, pentru reducerea gradului de poluare, municipalitatea poate achiziţiona autovehicule hibrid sau integral electrice pentru transport de persoane sau poate acorda prioritate la licenţiere taxi-urilor hibird sau electrice.
Consilierii generali PNL vor propune, vineri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), reducerea, începând cu anul 2011, a impozitului datorat pe autovehiculele hibrid sau electrice, cu 95%, pentru a stimula astfel creşterea numărului de autovehicule nepoluante din Capitală, potrivit Mediafax.
Preşedintele PNL Bucu