Deflagraţia a fost provocată de o acumulare de gaze de la o instalaţie improvizată. În locuinţă se aflau două femei, aflate acum la spital cu arsuri de gradul II şi III
Două femei din Făgăraş au ajuns în stare gravă la spital, iar câteva apartamente au fost distruse în urma unei explozii. Deflagraţia s-a produs marţi seara, într-o locuinţă situată la etajul al 4-lea, al unui bloc din centrul Făgăraşului, de pe strada Negoiu. La faţa locului au intervenit pompieri, criminalişti, jandarmi şi reprezentanţi ai Distrigaz. Potrivit primelor cercetări, explozia s-a produs din cauza unei scurgeri de gaz la o instalaţie improvizată.
Uşile apartamentelor din blocul unde s-a produs deflagraţia au zburat din balamale, pereţii s-au crăpat, iar o parte dintre obiectele aflate în locuinţe au fost proiectate pe ferestre. În apartamentul în care a avut loc deflagraţia locuiau două femei, mamă şi fiică, în vârstă de 70, respectiv 50 de ani. Ambele au fost rănite în urma exploziei şi transportate de urgenţă la spital.
Specialiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor exploziei. Vecinii spun că de vină ar fi cele două femei implicate, care aveau în apartament o instalaţie improvizată de încălzire. Angajaţii Distrigaz au decis să sisteze furnizarea gazului în tot blocul. Oamenii stau cu pături în loc de ferestre şi îmbracă trei rânduri de haine. Reconectarea apartamentelor la reţea se va face numai după ce locatarii vor face reviziile instalaţiilor. Din păcate, puţini dintre proprietari au apartamentele asigurate şi pot cere despăgubiri.
Blocul nu a fost evacuat
Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii au demarat şi ei verificările pentru a afla dacă este sau nu afectată structura de rezistenţă a construcţiei în care s-a produs explozia. Directorul Inspectoratului de Stat în Construcţii din Braşov, Adrian Ibănescu, spu