Revoluţia din decembrie 1989 i-a prins pe mulţi medici la Camera de Gardă. Pentru că atmosfera era una încărcată de entuziasm, mulţi dintre ei au petrecut o săptămână întreagă în spital, departe de familie. Medicul Mircea Cinteză, cardiolog la Spitalul Universitar de Urgenţă, pe atunci în vârstă de 40 de ani, povesteşte cum a fost în acele zile, când răniţii erau transportaţi cu Dacii şi TV-uri la spitalele din centrul Capitalei.
Ce vă amintiţi despre 21 decembrie?
M.C.: Am petrecut o săptămână în spital. Se întâmpla ceva în istoria acestei ţări şi parcă era mai bine să auzi chiar din mijlocul evenimentelor decât de la televizor. Spitalul devenise oricum un fel de a doua casă. Eram aproape de centrul oraşului şi una dintre unităţile care putea să primească oameni în nevoie. Îmi aduc aminte că s-au tras focuri de armă chiar de la macaraua situată lângă clădirea Radio. Au rămas şi urme de gloaneţe în ferestre, dar nici până acum nu ştim cine a tras de acolo.
Cum era atmosfera în spital?
M.C.: Era multă efervescenţă, iar colegii mai tineri s-au dus chiar în piaţă să ofere ajutor echipajelor de urgenţă. Cu un an sau doi înainte nu ne puteam imagina că o să cadă comunismul sau că lucrurile s-ar putea schimba. Ne era însă şi teamă. Spitalul putea deveni oricând centru de şantaj, dată fiind poziţioanrea lui.
Au fost aduşi răniţi ?
M.C.: Şi răniţi, şi morţi. Majoritatea erau pacienţi care mergeau pe secţiile de ortopedie şi chirurgie. Despre soarta lor nu mai ştim nimic.
Vi s-a schimbat perspectiva asupra Revoluţiei? Ce gândeaţi atunci şi ce gândiţi acum?
M.C: Atunci eram nelămurit şi la fel sunt şi acum.
Obedienţa faţă de partid, singura valoare
Cum erau priviţi medicii în perioada comunistă? Ce s-a schimbat?
M.C.: La fel ca şi acum. Nişte sluji