Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE 7: Bugetul pe 2011, în analiza parlamentarilor

Publicat in Capital, joi 16 decembrie 2010 ·

Parlamentarii din comisiile de specialitate au demarat analiza bugetului pentru anul 2011. Primul aprobat a fost bugetul Ministerului Economiei.

Astfel, Comisiile parlamentare reunite pentru Economie şi Industrii au avizat cu 42 voturi pentru, 12 împotrivă şi o abţinere bugetul Ministerului Economiei, care se ridică la 1,418 miliarde lei.

Bugetul este cu 30,7% mai mic comparativ cu cel din anul 2010, care s-a cifrat la 2,04 miliarde lei. Parlamentarii au aprobat şi un amendament referitor la suplimentarea bugetului cu 256.000 lei pentru rezolvarea problemelor sociale în carul programului de închidere a minelor.

“Sper ca proiectele prioritare propuse să fie finanţate chiar dacă unele dintre ele sunt pentru o perioadă mai lungă. Sunt importante pentru întreaga economie. Cel mai important proiect pe care l-am găsit în derulare este proiectul realizării Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. De asemenea, vom derula proiectele Tarniţa-Lăpusteşti, AGRI - Azerbaidjan, Georgia, România International, proiectul înfiinţării companiilor Electra şi Energetica”, a spus ministrul Economiei, Ion Ariton.

Cheltuielile totale pentru anul 2011 cuprinse în bugetul ministerului însumează1,337 miliarde lei, în scădere cu 5,3% comparativ cu cele din 2010. Cheltuielile de personal totalizează 85,7 milioane lei, mai mici cu 5,2% faţă de cele din 2010, iar cheltuielile cu bunuri şi servicii se ridică la 27 milioane lei, în 2011, în scădere cu 4,9% faţă de cele din 2010. Cheltuielile de capital totalizează 9,59 milioane lei în 2011, în coborâre cu 98,3% comparativ cu cele din anul precedent. De asemenea, au fost diminuate subvenţiile, cheltuielile scăzând cu 43% în 2011, comparativ cu cele din 2010, însumând 268,2 milioane lei.

UPDATE: Bugetul Consiliului Concurenţei a fost suplimentat

Un alt buget avizat de Comisiile parlamentare reunite de politică e

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump oprește negocierile comerciale cu Canada

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat oprirea negocierilor comerciale cu Canada, scrie BBC. Decizia sa a venit pentru că guvernul canadian vrea să pună o taxă nouă pe marile companii de tehnologie. Anunțul a fost făcut pe rețelele de

Mesaj RO-ALERT emis pentru populație Cod Portocaliu de furtuni și vijelii în București și Ilfov

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare de Cod Portocaliu de furtuni puternice și vijelii, vizând Capitala și județul Ilfov. Având în vedere intensitatea fenomenelor meteorologice anunțate, autoritățile au tr

Cine este Ionuț Dumitru, primul consilier onorific al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Economistul Ionuț Dumitru a fost unul dintre numele vehiculate în spațiul public, săptămânile trecute, pentru funcția de premier. Potrivit Digi24, era considerat o „propunere surpriză” de premier tehnocrat, luată în calcul de președintele Nicușor Da

David Popovici medalie de bronz în finala de 50 de metri liber, la Europenele din Slovacia: „Două momente care încap în 24 de ore”

Gandul acum 9 minute
David Popovici a înregistrat o nouă performanță la Campionatele Europene Under 23 din Slovacia, obținând medalia de bronz în finala de 50 de metri liber, desfășurată vineri 27 iunie. Cu o zi înainte, campionul a câştigat medalia de aur în proba de 2

Patru persoane, printre care doi copii, internate după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se aflau

Adevarul acum o ora
Un copac doborât de vânt a căzut peste autoturismul în care se aflau patru persoane, printre care doi copii. La fața locului, mai exact între localitățile Călineşti şi Copăceanca din Teleorman, au sosit două echipaje de pompieri.

INCENDIU de proporții în sectorul 6 al Capitalei. Intervenție în forță pentru stingerea flăcărilor de la un depozit

Gandul acum 45 minute
Un incendiu a izbucnit vineri, 27 iunie, la un depozit aflat în sectorul 6 din Capitală. Autoritățile au intervenit cu mai multe echipaje de stingere. UPDATE: Autoritățile au intervenit cu încă 7 autospeciale de stingere Până la momentul actual nu a

Curtea Supremă a SUA limitează posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

HotNews acum o ora
Curtea Supremă a SUA i-a dat câștig de cauză președintelui Donald Trump, hotărând că judecătorii federali nu mai pot suspenda politicile administrației la nivel național. Instanța nu a clarificat însă dacă președintele poate limita dreptul la cetățe

O vilă istorică de la RA-APPS a fost închiriată unui privat. Bolojan, indignat: „Nesimţirea e mare în multe locuri”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 27 iunie, că există o vilă de protocol veche, pe Șoseaua Kiseleff din București, care aparține Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), dar care a fost închiriată unui pr

A murit actrița Teatrului Nottara Anca Bejenaru

Mediafax acum 2 ore
„Prezență și personalitate distinsă, actrița Anca Bejenaru a însuflețit scena Teatrului Nottara mai bine de 40 de ani. Un om liber, dedicat, pasionat de teatru și de frumos. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, scriu reprezentanții UNITER. Cei care d

Ilie Bolojan, despre programul RABLA: „Nu mai avem capacitatea să susținem toate programele din bugetul de stat”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan a precizat referitor la programul RABLA, în cadrul unei conferințe de presă, că, momentan, „nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui program”. „Nu există o decizie legată de suspendarea pe un anumit timp a unui

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/35°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/29°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

21°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

18°/26°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

16°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

21°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/28°
dum.

18°/35°
lun.

21°/35°