Deoarece instanţele de judecată le-au respins până acum toate cererile de eliberare provizorie sub control judiciar sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altele mai blânde, contrabandiştii cu ţigări sunt dispuşi să-şi cumpere libertatea.
UPDATE, ora 15.50
Tribunalul Caraş-Severin a respins cererea de eliberare provizorie pe cauţiune formulată de Petru Tare, unul dintre membrii reţelei de contrabandă cu ţigări condusă de fotbalistul Florian Halăs, şi a dispus resituirea sumei de 20.000 de lei inculpatului. Chiar dacă avocatul tânărului a prezentat chitanţa care certifică faptul că plătit suma stabilită de instanţă, cererea a fost respinsă. Petru Tare a făcut recurs, care va fi judecat la Curtea de Apel Timişoara în cursul săptămânii viitoare..
Instanţele de judecată din Reşiţa şi Timişoara le-au respins până acum toate cererile de eliberare provizorie sub control judiciar sau de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altele mai blânde contrabandiştilor de ţigări din reţeaua coordonată de fotbalistul lui AS Oraviţa, Florian Halăs.
Cei şase tineri care au rămas după gratii încearcă să scape de cătuşe de la finele lunii septembrie, când au fost ridicaţi în urma unor ample descinderi ce au făcut parte dintr-o acţiune pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări şi produse contrafăcute.
Cum cererile lor s-au lovit până acum de refuzul judecătorilor, contrabandiştii s-au hotărât să bage adânc mâna în buzunar pentru a petrece Crăciunul în sânul familiei.
Libertate contra cost
Primul care s-a arătat dispus să-şi cumpere libertatea este Petru Tare. Acesta a formulat către Tribunalul Caraş-Severin o cerere de eliberare provizorie pe cauţiune. Practic, acesta este dispus să plătească o sumă de bani pentru a fi judecat în libertate de acum încolo, dar asta nu înseamnă neapărat că-şi cumpără libertat