Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mario Vargas Llosa, bucuros că Nobelul său "eliberează" statul Peru de imaginea lui violentă

Publicat in Romania Libera, joi 16 decembrie 2010 ·

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa a spus că este bucuros de faptul că premiul Nobel pe care l-a primit în acest an asociază imaginea statului Peru cu "lucruri mai elevate", diferite de "loviturile de stat, catastrofele naturale şi violarea drepturilor omului" pentru care ţara sa este cunoscută, informează Mediafax.

"Acest premiu este un motiv de a ne simţi apreciaţi, noi, toţi peruanii, pentru că imaginea statului Peru este de acum asociată cu lucruri mai elevate decât cele pentru care Peru era cunoscut pe plan internaţional", a declarat scriitorul, miercuri, cu ocazia unui discurs pe care l-a susţinut la Lima.

Există "un alt Peru", un "Peru al visătorilor", cel "al folosirii verbului, al creaţiei unor forme artistice şi al unor personaje literare", a declarat Mario Vargas Llosa, aducând cu această ocazie un omagiu poeţilor şi scriitorilor peruani Cesar Vallejo, José Maria Arguedas şi Cesar Moro.

Cu toate acestea, "nu este uşor" să scrii într-o ţară ca Peru, unde "universul culturii este foarte restrâns, unde timp îndelungat scriitorii nu găseau edituri care să îi finanţeze şi nu beneficiau de o bună distribuţie a operelor lor", a adăugat scriitorul.

Din cauza acestei "confidenţialităţi", numeroşi scriitori peruani au fost recunoscuţi şi apreciaţi abia după ce au murit, a explicat Llosa.

Mario Vargas Llosa a primit, miercuri, un omagiu oficial în ţara sa natală, mai întâi la Casa literaturii din Lima, unde a fost vernisată o expoziţie cu operele sale, iar apoi la palatul prezidenţial, unde a fost decorat în cadrul unui banchet organizat în onoarea sa.

Autorul, care are dublă cetăţenie - peruană şi spaniolă -, a sosit luni în Peru, unde îşi petrece, ca în fiecare an, vacanţa de vară australă, declarând că, deşi este foarte obosit, resimte "o imensă dorinţă de a scrie", această activitate fiind întreruptă în ultimele luni de numero

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum o ora
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare

Mediafax acum 40 minute
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare după ce i s-a spus că nu se califică pentru eliberarea temporară de sărbători de care se vor bucura mii de deţinuţi de la Penitenciarul Tremembe. Robinho se află în închisoare în Brazilia,

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Bărbat băut și fără permis, prins că mergea cu 167 km/h prin oraș cu o mașină furată, chiar în ziua de Crăciun. S-a întâmplat în România

Ziare.com acum 47 minute
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea prahoveană Urlaţi, a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, după ce a fost surprins de poliţiştii braşoveni conducând cu viteza 167 km/h prin municipiul Brașov, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că era bă

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum o ora
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°