Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât eliberarea celor şase bărbaţi cunoscuţi opiniei publice ca Grupul “Singer”. Instanţa a decis înlocuirea măsurii arestării preventive pentru ultimii şase membri ai unei grupări infracţionale formate din 35 de persoane, specializată în înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, utilizându-se de “mitul” maşinilor de cusut “Singer”.
După 20 de luni de la emiterea primului mandat preventiv pe numele lor, Nicolae Iarnă (liderul reţelei), Florian Dan Cristea, Francisc Iulius, Nicolae Marian Gigoi, Ioan Florin Turda şi Sorin Varga au părăsit arestul preventiv. Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba, invocând, în motivarea dosarului, depăşirea terenului rezonabil al arestării preventive.
“Se constată că, de la data arestării inculpaţilor, a trecut 1 an şi 8 luni, interval în care rezonanţa negativă a faptelor a fost estompată, astfel încât Tribunalul nu mai poate aprecia la acest moment procesual că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar genera un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice.
Starea de arest a fost menţinută până la acest moment în considerarea aprecierii complexităţii cauzei (numărul mare de volume, părţi vătămate şi civile, inculpaţi), obiectului dosarului – constituire de grup organizat, reţinându-se şi comportamentul autorităţilor care au făcut toate eforturile pentru accelerarea procedurilor (astfel că, în raport de criteriile CEDO privind termenul rezonabil, s-a apreciat că acesta nu a fost depăşit), însă la acest moment procesual detenţia preventivă a depăşit această limită rezonabilă în raport de circumstanţele legate de faptă şi persoana fiecăruia dintre inculpaţii care au mai rămas arestaţi“, se arată în motivarea Tribunalului Alba.
Prejudiciul total calculat de poliţişti şi procurori adus celor 183 de persoane păgubite în toată ţara este de