Nu pot uita perorațiile celui care-mi explica înfierbântat că ori cum au fost vremurile, ori ce s-a întâmplat, intelectualul “a fost mereu cu Vodă”. Asta pentru simplul motiv că el fusese cu Vodă; se supărase pe Vodă că nu-i dăduse chiar cât se așteptase să-i dea; îi dăduse lui Vodă cu flit; Vodă îl lăsase în boii lui până l-a încercuit bine foamea și acum făcea șpagatul între flituirea lui Vodă – dimineața, în baie când se bărbierea, și pupatul labei lui Vodă – tot restul zilei.

Autor de “ode” și el, Ion Barbu “cântă” pe altă voce. Fără patimă, fără nici un partis pris, fără nici un interes în afara celui de a ne ajuta să râdem, din când în când, ca să nu plângem tot timpul.

Deschideți cu încredere link-ul de mai jos. Singura virusare la care vă expuneți este înțelegerea diferenței între o lume de râs și una de plâns à la Barbu.

oda la voda

***

Iată şi oda ce a inspirat titlul ”cântării” lui Ion Barbu. Ea aparţine lui Şerban Foarţă. În următorul transport ce-mi va sosi de la Timişoara se va afla şi Odă la Vodcă, scrisă pe timpul unui interimat celebru intrat în istorie sub numele de cod ”Vodcăroiu”.

ODĂ LA VODĂ

„Mândră corabia, meşter cârmaciul!”

(Zaharia Stancu, citat din memorie)

Când mătură gabia

vreun val mai dibaciu,

el scoate prompt sabia

sau pune gârbaciul

pe valul ce,-n rabia

lui, cere haraciu

în vieţi şi, ca scabia,

se ţine de vraciul

destoinic ce, àbia,-i

stopase ravagiul…

Mândră… ş. cl.

Eu nu pronunţ àbia,

ci-abià, – dar gârbaciul

rimării în -àbia

mă schimbă-n cârpaciu

nedemn de corabia

pe care cârmaciul

o ia din Corabia

şi-o duce, robaciu,

până hăt în Arabia, –

ca turma lui, baciul…

Mândră… ş. cl.

Thàlatta,-n rabia

ei, a naufragiu

îşi cască larg labia @