Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat, ieri, că, în perioada următoare, va trece la o restructurare a Poliţiei, fiind posibile disponibilizări din rândul poliţiştilor şi jandarmilor şi a arătat că vrea ca poliţistul să fie în stradă şi să nu se mai ascundă în birou, citează Mediafax. "În perioada următoare voi trece la o reorganizare a Poliţiei, chiar la o restructurare", a afirmat Igaş, la dezbaterea bugetului MAI în comisiile parlamentare de administraţie. Traian Igaş a fost întrebat de un deputat PSD despre faptul că preşedintele Traian Băsescu a vorbit de reducerea personalului din sectorul bugetar, menţionând ajustări în Ministerul Finanţelor şi la MAI. Igaş a arătat că în fiecare an sunt 6.000 de absolvenţi pentru a intra în poliţie, iar necesarul este de 2.000, fiind un excedent de 4.000 de persoane anual. El a spus că MAI are poliţişti peste norma europeană şi că nu sunt bine organizaţi. El a mai arătat că va rezolva această situaţie, dar are nevoie de timp, adăugând că face în prezent o evaluare a acestei situaţii, iar, până la sfârşitul anului, va spune public care sunt propunerile pe această temă. Ministrul de Interne a precizat că unii dintre poliţişti se vor regăsi în poliţia locală. Întrebat, după audierile din comisii, dacă se vor face disponibilizări în rândul poliţiştilor şi jandarmilor, Igaş a răspuns: "Este posibil". El a mai spus că, în principiu, vrea să vadă poliţistul "mult mai mult în stradă" şi să nu se mai permită poliţistului să se ascundă în birou, aşa cum se întâmplă în prezent. Preşedintele Comisiei de administraţie a Camerei Deputaţilor, Sulfina Barbu, a precizat, în final, că îi va da ministrului de Interne un set de amendamente pe care acesta să le studieze până la dezbaterile din comisiile de buget.
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat, ieri, că, în perioada următoare, va trece la o restructurare a Poliţiei