Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoare deschisă adresată Senatului României, Preşedintelui Senatului, Biroului permanent al Senatului şi liderilor de grupuri parlamentare din Senatul României

Publicat in Ziua Constanta, vineri 17 decembrie 2010 ·

Având în vedere calitatea subsemnaților de judecători şi procurori aleși în adunările generale ale magistraţilor pentru un mandat de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, prin prezenta scrisoare dorim să atragem atenţia asupra riscurilor pe care la comportă pentru stabilitatea constituţională şi credibilitatea României în spaţiul european tergiversarea procedurilor parlamentare de validare a magistraţilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Mandatul constituţional de 6 ani al actualilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii expiră de drept la data de 29 decembrie 2010. Aceasta este data când s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Hotărârea Plenului Senatului nr. 75 din 27 decembrie 2004 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Natura constituţională a mandatului de membru CSM interzice modificarea (prelungirea) duratei acestuia prin lege, ordonanţă de urgenţă sau alt act al legislativului sau de voinţă politică. Astfel fiind, procedurile parlamentare ce au loc în prezent cu privire la validarea magistraţilor aleşi pentru Consiliul Superior al Magistraturii trebuie sa aibă în vedere urgenţa dată de iminenţa încetării mandatelor actualilor membrii CSM. Întrucât Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate constituţională, e inacceptabilă întreruperea funcţionării sale cauzată de întârzierea procedurilor de validare a unui nou CSM, ceea ce ar reprezenta o încălcare extrem de gravă a ordinii constituţionale în România. Orice accident în continuitatea existenţei instituţionale a Consiliului Superior al Magistraturii ar însemna apariţia unui dezechilibru fără precedent în funcţionarea constituţională a statului român. Permanenţa funcţionării acestei autorităţi constituţionale nu poate fi asigurată decât dacă hotărârea de validare emisă de Senat se publică înainte de data

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum 35 minute
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 10 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 8 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 10 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 13 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 12 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°