Scriitoarea de origine croată, Dubravka Ugresic, este bine cunoscută atît în spaţiul literar european, cît şi în cel american. A fost tradusă în peste douăzeci de limbi, distinsă cu Premiul NIN, nominalizată la Prix Femina şi Independent Foreign Fiction Prize UK. După destrămarea Iugoslaviei, din pricina poziţiei sale antinaţionaliste, a părăsit Croaţia şi trăieşte la Amsterdam. Cele două romane apărute în româneşte, în traducerea Octaviei Nedelcu, Muzeul capitulării necondiţionate şiMinisterul durerii, te cuceresc imediat prin simplitatea, poezia şi profunda cunoaştere a resorturilor umane. Muzeul capitulării necondiţionate este o carte bricolată din tot felul de crîmpeie: amintiri, jurnale, citate, gînduri, fotografii developate interior, poveşti ale unor oameni mai mult sau mai puţin cunoscuţi. O carte care-ţi scapă printre degete ca argintul-viu, pentru că uneori seamănă cu un album de fotografii dezordonat, alteori cu un ierbar, alteori cu un colaj de mici evenimente cotidiene, pentru că seamănă cu o poşetă de femeie în care s-au adunat nimicurile semnificative (de altfel, naratoarea menţionează încă de la început poşeta veche în care mama sa ţinea pozele înainte de a le aranja în album). O carte plăpîndă şi puternică în acelaşi timp, o carte vie, în care s-a tupilat un animal rănit: o femeie care-şi caută chipul şi locul, o fiinţă care-şi cere dreptul la consistenţă.Arheologia trecutului Exilul este experienţa alienantă care destramă realitatea, într-atît încît totul devine straniu şi străin, iar fiinţa se pierde pe sine, rătăcind într-un vis din care nu poate ieşi. „Starea de exil are o structură onirică“, notează autoarea. Cum întoarcerea acasă nu este posibilă, iar viaţa la Berlin este de o singurătate corozivă, nostalgia, amintirea devin antidotul împotriva destrămării şi, în acelaşi timp, liantul şi motorul cărţii. Nostalgia leagă fragmentele dispara