„Să facem procesul lui Ion Iliescu! Să ştii că eu pregătesc o scrisoare deschisă pentru Băsescu în care îi voi reaminti că el a promis asta, la ultima confruntare cu contracandidaţii săi de la alegerile din noiembrie-decembrie 2009.“
Afirmaţia nu-i aparţine vreunui fanatic bântuit de demonul răzbunării, ci unui monument de înţelepciune: Neagu Djuvara. La 94 de ani, distinsul aristocrat este posesorul unei fraze lucide şi tăioase, rodul unei minţi ascuţite ca briciul, al unei culturi vaste, al unei experienţe de viaţă fabuloase şi al unui caracter forjat de-a lungul unui secol tumultuos.
Fiecare cuvânt al său are sclipirea unei comori, căci Neagu Djuvara a depăşit de mult etapa căutătorului de aur care cerne tone de nisip pentru a găsi câteva grame din nobilul metal. Acum, vorbele eruditului cărturar sunt mai preţioase decât greutatea lor în aur, căci nisipul a fost cernut de mult.
Când îl citeşti sau îl asculţi pe Neagu Djuvara, te teleportezi în lumea magică din care ne vorbea, în 1990-'91, un alt înţelept care ne-a fost restituit spre apusul vieţii: Petre Ţuţea.
Colegul de redacţie George Rădulescu a reuşit o performanţă rară: l-a convins pe Neagu Djuvara să-şi deschidă mintea şi sufletul pentru un interviu-fluviu. Aşa s-a născut cartea „Un secol cu Neagu Djuvara", cu care cei doi - autorul şi eroul său - vin astăzi la întâlnirea cu cititorii.
Am avut privilegiul de a citi câteva pagini din manuscrisul cărţii, înainte de apariţie. Am simţit un fel de atracţie magnetică, mai ales că dialogul atinge şi momentul decembrie 1989. Voi cita, în avanpremieră, câteva fragmente.
„Pe 22 decembrie, toţi românii care eram în Franţa am stat toată ziua în faţa televizorului. Eu nu aveam televizor la mine în casă, dar m-am dus la fiică-mea şi la alţi prieteni. Stăteam ciorchine în faţa televizorului, cu emoţie nespusă şi cu un
