Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai săraci cu 99,99% după 2 ani de procese

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 17 decembrie 2010 ·

Miliardarii „Universul Familiei” primesc înapoi de 100 de ori mai puţin decât au depus

Milionarii şi miliardarii de la „Universul Familiei” au ajuns la momentul mult visat - înapoierea banilor furaţi sau pierduţi de administratorul Nicolae Nedelcu. Când au primit hârtiile prin poştă, au rămas stupefiaţi: procentul de recuperare e de 0,013%! Cei care au depus până în 2008 1 miliard de lei vechi, mai primesc puţin peste 10 milioane de lei vechi. Singurii câştigaţi sunt lichidatorii, care au primit până în prezent peste 200 de milioane drept salarii

Zilele trecute, păgubiţii care au cotizat ani la rând la CAR „Universul Familiei” Braşov au primit o hârtiuţă în poştă. Era trimisă de la Cabinetul de insolvenţă „Ilie Cornelia”. După aproape doi ani de aşteptare, hârtiuţa îi anunţa că momentul recuperării banilor sosise. Când au citit mai departe, s-au îngrozit: mi primesc doar 0,013% din banii pe care i-au depus. „După distribuirea asta am primi 4 milioane, pe care nici nu mă duc să-i ridic. Este foarte adevărat că aceşti bani reprezintă cota parte care-mi revine după vânzarea sediului de pe strada Mureşenilor”, ne-a declarat Paula Manea, unul din păgubiţi. Soţul Paulei Manea a depus la CAR-ul „Universul Familiei” circa 300 de milioane de lei vechi – bani cu care îşi puteau lua o maşină bună la vremea aceea. În ianuarie, vor mai primi înapoi puţin peste 4 milioane – nici cât pentru o Dacie veche. Pierderea familiei Manea pare minoră în comparaţie cu cea a adevăraţilor miliardari de la „Universul Familiei”. Locul I în Topul miliardarilor, profesorul Florea Dudiţă, fost ambasador şi apropiat al administratorului penal Nicolae Nedelcu, va mai primi doar 79 de milioane de lei vechi, din cei peste 5 miliarde de lei deţinuţi la CAR. Filofteia Drăgan, băbuţa miliardară din Moieciu, va mai primi doar 36 de milioane de lei vechi, din cele 2,6 miliarde băga

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum 36 minute
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 23 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 36 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

21°/34°