De curând, în „Colecţia Medica“ a Editurii Mirton din Timişoara, autorii Elena Amăricăi şi Dan V. Poenaru au publicat monografia ASPECTE PRIVIND CALITATEA VIEŢII LA PACIENŢII CU AFECŢIUNI REUMATISMALE DEGENERATIVE OPERATE, rezultat al colaborării dintre Clinica de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie şi Clinica de Ortopedie II, condusă de unul dintre autori, prof. dr. Dan Poenaru. Pe lângă subiectul actual şi complex tratat al afecţiunilor reumatismale degenerative, cartea trezeşte interesul şi pentru că şi-a propus să judece rezultatele obţinute prin prisma evaluării calităţii vieţi, obiectiv neutilizat până acum (după câte ştiu) în vreo monografie din literatura română de ortopedie. (...)

Din 1984, când Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit starea de sănătate ca fiind nu numai absenţa unei boli sau a unei infirmităţi, ci şi prezenţa unei stări de bine fizice, mintale şi sociale, noţiunea de calitate a vieţii s-a impus, a fost utilizată în cercetare, dar mai puţin în practica clinică şi a devenit din ce în ce mai folosită. Dacă în 1973, în baza de date Medline existau doar cinci lucrări al căror cuvânt-cheie era calitatea vieţii, în următorii patru ani, numărul lucrărilor de acest fel a crescut vertiginos la 195, 273, 490 şi la 1.252 în 1977. În 2010, numărul articolelor care se interesează de calitatea vieţii este de 1.871. Starea de sănătate poate fi evaluată obiectiv (pe baza diferitelor scoruri funcţionale) şi subiectiv (pe baza percepţiei pacientului). Dacă evaluarea obiectivă este importantă pentru definirea gradului de sănătate, percepţia subiectivă a pacientului traduce evaluarea obiectivă în actuala lui calitate a vieţii. Speranţele privind sănătatea şi abilitatea de a se adapta unor incapacităţi existente pot, în mare măsură, să afecteze percepţia personală asupra sănătăţii şi asupra satisfacţiei în viaţă, ceea ce face ca