Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Cristian Mungiu acuză CNA-ul de sancţiunea aplicată în cazul Eugeniei Vodă.
Zece personalităţi din lumea culturală acuză CNA, într-o scrisoare deschisă, că s-a grăbit să judece fără argumentaţie solidă cazul Eugeniei Vodă şi au sancţionat TVR din cauza emisiunii "Profesioniştii" (difuzată pe 13 noiembrie).
Invitatul din acea ediţie, Ion Cristoiu, l-a calificat pe fondatorul mişcării legionare din România, Corneliu Zelea Codreanu, drept "un erou romantic". Redăm mai jos scrisoarea integrală a celor zece.
SONDAJCredeți că Eugenia Vodă trebuia sancționată de CNA pentru că i-a permis lui Ion Cristoiu să-l laude pe Corneliu Zelea Codreanu?Da Nu Nu știu/ Nu răspund Rezultate
În apărarea Eugeniei Vodă
«Suntem cu toţii de acord că spaţiul public trebuie protejat de efectele oricărui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar când se manifestă, trebuie amendate prompt. Pe de altă parte, o asemenea precauţie nu este legitimă decât ca expresie a unui discernământ exercitat în deplină libertate. A contracara o ideologie pernicioasă în numele unei ideologii de sens contrar, izvorâtă din partizanat, calcul strategic sau înregimentare conformistă nu e de natură să rezolve lucrurile.
Spiritul conformist presupune să gândeşti potrivit unui canon, să spui nu ce crezi sau ce este adevărat, ci doar ceea ce se aşteaptă de la tine să spui; sau să te indignezi pentru că ţi se cere s-o faci, pentru că e la modă indignarea, pentru că "dă bine" să te manifeşti intransigent. Unul dintre numele spiritului conformist este, astăzi, "corectitudinea politică". E un tip de comportament adoptat de numeroşi gânditori oportunişti, dispuşi să afişeze, la tot pasul, o combativitate de circumstanţă şi să arunce anatema în t