- Comentariu - nr. 694 / 17 Decembrie, 2010 Toate guvernele de pana acum ne-au promis noua, muritorilor de rand, marea cu sarea, in materie de turism. Domeniu care, datorita frumusetilor Romaniei (atat iarna cat si vara) ar putea aduce multi bani la buget. Din pacate, (si) in acest sector, turismul, adica, am ramas tot la stadiul de promisiuni. Dupa ce, la un moment dat, mai-marii ministerului de resort ne promiteau mii de kilometri de autostrazi, sosele suspendate, trenuri de mare viteza si cate altele (din care s-a ales… praful), aceeasi oficiali (mai ales, fostul ministru Berceanu) ne-au promis ca, in urmatorii sapte ani, se vor investi un miliard de euro pentru reabilitarea a o mie de kilometri de drumuri judetene, forestiere si comunale din zonele turistice ale tarii. Astfel, peste 500 de kilometri de drumuri judetene vor trece la categoria drum national, pentru ca acestea sa intre in administrarea CNADNR si sa fie aduse la un standard adecvat. "Avem _ spunea unul dintre ministri _ un imens potential turistic (asta stiam si noi _ n.n.) ce nu poate fi dezvoltat din cauza infrastructurii, in special a celei de transport." Avea el dreptate? Bineinteles. Am ajuns insa in 2010 si, peste nici o luna, in 2011, si drumurile turistice au ramas, in marea lor majoritate, aceleasi: adica, impracticabile. Dovada: inca, la multe cabane turistice (altfel, situate in zone mirifice, de o rara frumusete) se ajunge tot ca pe vremea lui Calistrat Hogas. Adica, cu… magarul, drumurile de acces fiind, repetam, impracticabile. Concluzia? Una singura: turismul montan a ramas doar cu promisiunile! Si ne mai plangem si de faptul ca, in pofida frumusetilor naturale ale Romaniei, turistii europeni ocolesc tara noastra! GHEORGHE GIURGIU - Comentariu - nr. 694 / 17 Decembrie, 2010 Toate guvernele de pana acum ne-au promis noua, muritorilor de rand, marea cu sarea, in materie de turism. Dom