„Mamele ameninţă statul cu greva fiscală” (Evenimentul Zilei). „Ordonanţa de urgenţă de modificare a concediului post-natal e discriminatorie” (Jurnalul Naţional). „Am depăşit faza unui moment critic" (Adevărul). „Zece intelectuali în apărarea Eugeniei Vodă” (România Liberă). „România nu mai are specialişti” (Gândul).
„Guvernul presează adoptarea bugetului în câteva zile, după ce a întârziat cu el o lună şi jumătate”, scrie Ziarul Financiar. Grăbiţi să plece în vacanţă, parlamentarii vor tranşa, ca în multe alte dăţi, printr-o apăsare de buton sau printr-o ridicare de mână, împărţirea a 200 miliarde de lei, cât ar urma să reprezinte, în 2011, cheltuielile bugetului general consolidat. Opoziţia ameninţând că îl va ataca la Curtea Constituţională, pe motiv că se bazează pe legi inexistente, legea salarizării unitare pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, dar care nu este în vigoare, şi pe legea unitară a pensiilor care, la fundamentarea bugetului nu era adoptată. Ar fi pentru prima dată când o lege a bugetului este contestată la Curtea Constituţională, dar pentru al treilea an consecutiv când bugetul nu intră în vigoare la 1 ianuarie a anului pentru care a fost elaborat.
„Mamele ameninţă statul cu greva fiscală”, anunţă Evenimentul Zilei. „Deşi autorităţile nu prevăd efecte negative ale reducerii indemnizaţiei, părinţii vor să dea statul în judecată şi să renunţe la plata birurilor”. Din nevoia de bani, dar şi pentru a-i determina pe părinţi să se întoarcă mai repede la locul de muncă, Executivul a decis, săptămâna trecută, să acorde actuala indemnizaţie de creştere a copilului, de maximum 3.400 de lei pe lună, doar pentru un an, în timp ce persoanele care vor să stea, totuşi, doi ani acasă, vor primi de la Stat maximum 1.200 de lei lunar.
Jurnalul Naţional scoate în evidenţă faptul că „Ordonanţa de urgenţă de modificare a conc