Am o problemă cu versurile trupelor româneşti cîntate în limba engleză, recunosc (poate această prejudecată) în faţa oricui, chiar dacă apreciez munca depusă. Asta pentru că se pierde ceva, iar cuvintele devin, inconştient, o slăbiciune, cînd ar trebui să fie un plus. În timp ce limba română este candidă (atunci cînd este sau a fost pusă pe muzică atît de bine de trupe ca Timpuri Noi sau, fie, Vunk), limba engleză trădează ceva – egocentrismul. Senzaţia şi dorinţa subconştientă că vei fi descoperit şi promovat într-un club din Londra. Nu zic că e rău aşa, dar de ce să preferi o piaţă atît de frivolă şi să rişti să fii catalogat drept o copie fidelă a trupelor importate cunoscute? Pentru că atît poţi, te-aş completa eu.
Ei bine, unii pot mai mult, şi chiar în limba română, care e mai grea de pus pe chitări decît cea engleză, iar asta pentru simplul fapt că trebuie să fi citit nişte cărţi, să fi ascultat nişte muzică, iar aici nu mă refer la ultimul Franz Ferdinand sau Muse. Trupe ca Urma sau Mono Jacks (îmi pare rău că trebuie să nominalizez) nu-şi bat capul. Vor să atace masele, pentru că scena indie românească are masele ei. Vor să se distreze, în timp ce alţii vor să le ascultăm piesele şi acasă, nu numai la concerte, cu gaşca de prieteni. Aşadar, pur subiectiv, iată lista mea personală – cele mai bune piese româneşti, cîntate în limba română, din acest an:
Toulouse Lautrec este “o trupă care blamează infuzia pornografică din vieţile noastre”, după cum îmi spune Cătălin Rulea şi după cum se poate vedea în fotografiile lor de promovare. Sunt trei prietenei care “fac muzică şi imagine, căutînd un zîmbet în jur”. Ca sound, Te spun are o bază de rock alternativ solidă, respectabilă, dar mai important, un set de versuri parcă inventate şi puse pe foaie în cîteva minute, la spargerea unei petreceri de apartament. Relaxat şi viguros.
La Familia,
