Ca si azi, Bucurestii secolului al XIX-lea si ai inceputului de secol XX se puteau "mandri" cu o colectie impresionanta de eroi locali, amatori de aventuri galante, care insa spre deosebire de jalnicii playboys, aparuti peste noapte, care poleiesc paginile ziarelor de scandal, erau reprezentantii unor elite in adevaratul sens al cuvantului.
Fie ea o elita nobiliara, aureolata de aventurieri nocturni ca Scarlat Barcanescu, Barbucica Catargiu, Ionel Izvoranu sau Costica Paciuris, fie o elita intelectuala, afisand o atitudine dandy, in ton cu spiritul boemei bucurestene de la cumpana dintre veacuri, care aduna nume ca Duiliu Zamfirescu, Mateiu Caragiale, Dimitrie Anghel sau Ion Minulescu.
Singurul punct comun care li s-ar putea gasi crailor de ieri si de azi este pofta sau abilitatea cu care stiau si stiu (mai abitir azi decat ieri) sa risipeasca banii parintilor. Dar, spre deosebire de tinereii contemporani, pentru care "arta" de a fi "golan" este cheia principala a succesului, cei vechi (cu cateva exceptii) adaugau apetitului nestavilit pentru aventura si placeri patru insusiri astazi desuete: cavalerism, distinctie, onoare si galanterie. Am vorbit de cateva exceptii si vom incepe cu ele, pentru a respecta o ordine cronologica. Dintre acestea, ne vom referi mai intai la Scarlat Barcanescu si la Barbucica Catargiu, ultimul, viitor prim-ministru al lui Alexandru Ioan Cuza.
Scarlat Barcanescu si Barbucica Catargiu faceau parte din generatia imediat urmatoare regimului fanariot. Erau contemporani cu primul domn pamantean al tarii Romanesti, dupa miscarea condusa de Tudor Vladimirescu, Grigore al IV-lea Ghica, si la fel de dornici sa-si potoleasca setea de aventura, in ciuda eforturilor domniei de a-i disciplina pe neastamparatii boiernasi, stipendiindu-i pentru a se educa in Apus. Vom vedea ca tinerii acestia au platit fiecare un pret mai mare sau
