Condiţia este ca ţara beneficiară să îşi rezolve problemele de deficit public prea mare sau de datorie publică excesivă. Alegeri prezidenţiale în Belarus. Alexandr Lukasenko, supranumit ultimul dictator al Europei are şanse mari să rămână la putere.
Este oficial. Liderii europeni au decis să se doteze cu un fond de salvare permanent în caz de criză financiară gravă. Condiţia este ca ţara beneficiară să îşi rezolve problemele de deficit public prea mare sau de datorie publică excesivă.
O decizie luată la summitul care se încheie vineri la Bruxelles. A fost acolo şi preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a vorbit despre aderarea României la Schengen, reamintind că Bucureştiul nu va accepta obligaţii suplimentare pentru a integra acest club. O referire evident la Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Pe larg despre toate acestea în 40 de minute.
Pleacă sau nu de la putere cel pe care George Bush îl caracteriza drept "ultimul dictator din Europa"? Despre Aleksandr Lukaşenko preşedintele Belarusului e vorba. Duminică sunt alegeri prezidenţiale în fosta republică sovietică.
Între 7 şi 10 ani de închisoare. Atât riscă fostul premier al Ucrainei Iulia Timosenko, anchetată pentru abuz de putere. Ea este acuzată că în perioada când a condus guvernul de la Kiev, a utilizat neadecvat aproape 290 de milioane de dolari, fonduri primite de Ucraina în schimbul vânzării cotelor sale de emisii de dioxid de carbon. Emisiunea 40 de minute din 17 decembrie 2010
Condiţia este ca ţara beneficiară să îşi rezolve problemele de deficit public prea mare sau de datorie publică excesivă. Alegeri prezidenţiale în Belarus. Alexandr Lukasenko, supranumit ultimul dictator al Europei are şanse mari să rămână la putere.
Este oficial. Liderii europeni au decis să se doteze cu un fond de salvare permanent în caz de criză financiară gravă. Condiţia est